image
Sursa foto: AP

Show-ul anual de Sărbători al Victoria’s Secret, anulat oficial; Care este motivul

Show-ul de Sărbători al Victoria’s Secret, la care obişnuiau să prezinte numeroase topmodele, nu va fi organizat anul acesta, a anunţat compania L Brands Inc, scrie News.ro.

Decizia are legătură cu schimbarea strategiei de marketing a companiei, potrivit Reuters.

În luna mai, reprezentanţii companiei declarau că evaluează strategia de marketing pentru show-ul care, în anii trecuţi, era urmărit de milioane de telespectatori.

Audienţa lui a scăzut treptat. În decembrie 2018, prezentarea difuzată de ABC a fost urmărită de 3,3 milioane de americani, cu aproximativ 9 milioane mai puţini faţă de anul 2001, când a fost transmisă prima dată.

Directorul financiar Stuart Burgdoerfer a declarat că va exista o campanie de comunicare, însă „nimic din ce voi spune nu este similar în amploare cu show-ul”.

„Credem că este important să elaborăm marketingul Victoria’s Secret”, a spus el joi.

În luna iulie, modelul Shanina Shaik, care defilează pentru brand din 2011 şi a fost unul dintre „îngeri” de cinci ori, a declarat pentru The Daily Telegraph Australia: „Din păcate, nu avea loc anul acesta. Mă simt ciudat, pentru că în ultimii ani, în perioada asta, mă antrenam ca înger”.

De mai bine de un an, Victoria's Secret se confruntă cu probleme financiare, iar în 2018 a pierdut aproape jumătate din valoarea de piaţă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: