Diminețile și serile lor sunt diferite decât cele ale altor persoane. Viața lor este mai complicată, pentru că ei sunt cei de care depind alte vieți. Nu au salarii de milioane, iar adesea munca lor nu este apreciată, iar tot ceea ce fac rămâne în pereții spitalelor. CPR Call Proir Reaninatology este un proiect care și-a propus să scoată din umbră viața a zece medicii reanimatologi din Moldova.
Toate cele zece persoane intervievate, în cadrul proiectului, activează la Institutul Medicina de Urgență din Chișinău, în secția reanimare. Interviurile conțin istorii și momente din viața lor profesională, despre care, cel mai probabil, nu ai știut. Materialele sunt accesibile în trei limbi: română, rusă și engleză.
Mai jos vă prezentăm cele zece persoane și bucăți din poveștilor lor de viață.
# Țurcan Tatiana. Medică reanimatologă. 32 de ani. Experiență de muncă – 10 ani.
„Noi suntem obligați să prezentăm rudelor pacienților date obiective despre starea de sănătate a pacientului. Uneori acest lucru este dificil. Fiecare caz te emoționează într-un fel sau altul. Nu este corect când părinții își înmormântează copii, e o mare tragedie. E tragic când după ușile secției te așteaptă o mamă tânără ținând în brațe copii și care își așteaptă soțul acasă. Pe parcursul anilor, am învățat să ascundem și să ne stăpânim emoțiile.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
# Boiștean Serghei. Medic reanimatolog. 35 de ani. Experiență de muncă – 11 ani.
„Noi lucrăm în umbră, despre noi puțini cunosc. Din motive lesne de înțeles, pacienții nici măcar nu își amintesc de noi: preparate administrate, stări inconștiente, traume craniene asociate cu amnezie. Din secția reanimare, pacienții se transferă în secțiile de profil pentru tratament ulterior, unde sunt preluați de către psihologi, neurochirurgi, chirurgi. Despre noi nu se cunoaște, suntem confundați cu reabilitologi. Suntem chemați când situația este critică. Conform protocolului, în incinta unui spital, avem la dispoziție circa opt minute pentru a ajunge la fața locului și să acordăm ajutorul necesar. Tuturor le este frică de noi când apărem în orice secție de profil. Secția noastră este de tip închis. Chiar dacă apare un pacient recunoscător, puțin probabil că va avea ocazia sa spună «mulțumesc». Cu siguranță nu își va aminti numele tău.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
# Punga Ilona. Medică reanimatologă. 38 de ani. Experiență de muncă – 12 ani.
„Anii de rezidențiat trec plini de entuziasm. Mai târziu, presiunea psihologică crește, iar entuziasmul dispare. Este dificil să lucrezi în condițiile noastre. Au fost câteva tentative de a trece în alt spital, dar mereu te întorci aici. În calitate de medic-rezident, în condițiile unui spital de urgențe, reușești să înveți toate deprinderile practice, ceea ce este o raritate în alte spitale. Condițiile de muncă sunt dificile, însă te obișnuiești.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
# Pruneanu Mihai. Medic reanimatolog. 41 de ani. Experiență de muncă – 13 ani.
„Cred că un fundal depresiv îl au toți medicii reanimatologi. Este greu să reziști mai mult de 20 de ani în această specialitate. Nu îmi pot aminti de cineva, medic reanimatolog, care ar fi ieșit la pensie. Mulți din ei își pierd viața chiar la locul de muncă. Ți se face mai greu când realizezi că nu lași nimic după tine. Ai în urma ta câteva vieți salvate, chiar și câteva cazuri de recunoștință din partea pacienților. Însuși aflarea în secție nu o poți numi o experiență pozitivă care să aducă emoții pozitive. Tu curezi pacienți care se simt rău, care simt durere, care sunt dependenți de aparate ce mențin funcțiile vitale, pacienți imobilizați cu multiple tuburi, sonde, catetere. Acest lucru nu îl poți compara cu 15 minute de disconfort în urma unei proceduri, pacienții se află în așa stare ore, zile, luni.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
# Crivorucica Veaceslav. Medic reanimatolog. 45 de ani. Experiență de muncă – 17 ani.
„Noi, ca nimeni alții, știm valoare timpului. Noi prețuim orice minut. Aici este locul unde se întâlnesc fenomene diametral opuse: viața e mereu alături de moarte, bucurie și necaz, lacrimi și zâmbete.”
Despre religie: „Toată viața suntem într-o constantă schimbare, îmi este greu să judec despre acest aspect. Astăzi eu știu că este lumină și întuneric. Posibil voi avea alte viziuni peste ceva timp. Deocamdată sunt ateu.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
# Condrașov Alexandr. Medic reanimatolog. 45 de ani. Experiență de muncă – 23 de ani.
„Este ca dragostea la prima vedere. Încă fiind la practică, în calitate de felcer, am descoperit acest fapt. După, am rămas să activez în secția reanimare IMU, am absolvit studiile superioare și de specialitate. Nu regret deloc. Este ceea ce îmi doresc. Am încercat să activez în alt loc – nu s-a primit, îmi era dor. Specialitatea noastră are multe plusuri – eu nu trebuie să investesc în sporturi extremale, nu trebuie să sar cu parașuta, nu trebuie să schiez, întrucât obțin suficientă adrenalină la serviciu. În principiu, aici rămân doar acei cărora le este menit.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
# Mereșevschii Vadim. Medic reanimatolog. 50 de ani. Experiență de muncă – 25 de ani.
Despre atitudinea negativă față de medici: „Cred ca acest lucru se întâmplă din cauza că populația nu este informată despre ce se întâmplă în instituțiile medicale și cu ce se ocupă medicii. Ca și în oricare domeniu, noi avem victorii și înfrângeri. Noi nu obișnuim să discutăm despre victorii. În schimb înfrângerile sunt mediatizate negativ, fără a explica motivele sau circumstanțele. Nouă ne este la fel de greu când pierdem pacienți, noi tot avem sentimente interioare. Evident că rudele suferă imens, dar acest fapt nu este o scuză pentru acuzații și suspiciuni din partea lor și întrebări repetitive dacă într-adevăr am făcut totul corect.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
# Solomatin Alexandr. Medic reanimatolog. 58 de ani. Experiență de muncă – 35 de ani.
„Specialitatea își lasă amprenta și pe simțul umorului. Majoritatea glumelor noastre sunt inacceptabile pentru oamenii din afara lumii medicale. Unele elemente cinice, ca mecanism de autoapărare, devin ordinare pentru noi. Oameni cu deficit de simț al umorului nu se rețin mult în specialitate.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
# Clim Alexandr. Șeful secției Reanimare IMU. 59 de ani. Experiență de muncă – 35 de ani.
„Un factor dăunător, prezent constant în serviciul nostru, este stresul. El și provoacă dezvoltarea tuturor bolilor cărora suntem predispuși într-un fel sau altul. Uneori noi nu apreciem obiectiv starea proprie de sănătate. Iar când devenim pacienți, încercăm să controlăm tratamentul indicat de către colegi. Și nu din lipsă de încredere, ci din obișnuință.”
Citiți interviul integral realizat de autorii proiectului AICI!
„O ușoară senzație de greață dimineața devine un indicator vital. În acest departament, toată lumea bea cafea: multă, des și uneori, în loc de mâncare. Ceea ce m-a izbit aici a fost curajul fetelor fragile în costume chirurgicale, empatia profundă, dar discretă a bărbaților care lucrează aici de mai bine de 20 de ani și incredibilă rezistență a tuturor celor care o dată pe zi constată moartea”, povestește autoarea proiectului.
