Reacția lui Klaus Iohannis după anunţarea rezultatelor exit-poll: „Cea mai categorică victorie împotriva PSD”

BUCURESTI – ALEGERI PREZIDENTIALE 2019 – KLAUS IOHANNIS
Foto: playtech.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, duminică seara, după anunţarea rezultatelor exit-poll, că aceasta a fost cea mai categorică victorie obţinută vreodată împotriva Partidului Social Democrat.

El a anunţat că va fi un preşedinte „total implicat” pentru România, arătând că va fi „preşedintele tuturor românilor”, atât al celor care l-au votat, cât şi al celor care au avut altă opţiune, transmite agerpres.ro.

„România a câştigat astăzi, dragi români. România modernă, România europeană, România normală a câştigat astăzi. Românii au fost eroii zilei de astăzi. Au mers într-un număr impresionant să voteze şi acesta e cel mai important câştig pe ziua de astăzi. O menţiune specială pentru românii din diaspora, care au mers în număr extraordinar de mare la vot. Este o victorie importantă, este cea mai categorică victorie obţinută vreodată împotriva PSD”, a declarat Klaus Iohannis la sediul PNL.

Reamintim că, datele obținute de operatorii IRES aflați la secțiile de votare la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, duminică, 24 noiembrie, arată că românii au votat în proporție de 66,5 % pentru Klaus Iohannis și de 33,5 % pentru Viorica Dăncilă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente