UE cu ochii pe Moldova: „Trebuie să vedem dacă reformele vor continua, în mod real”, declară Peter Michalko

Uniunea Europeană urmărește îndeaproape mișcările pe scena politică din Republica Moldova. Șeful delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a declarat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că asistența Uniunii Europene va fi strict condiționată de continuarea reformelor democratice.

Foto: gov.md

„Trebuie vă vedem dacă aceste reforme vor continua, dacă vor continua în mod real și dacă nu vom vedea și regrese în domenii atât de fundamentale precum democrația, drepturile omului, statul de drept; dacă va continua în mod real lupta împotriva corupției, ca să nu vedem reîntoarcerea intereselor private în domeniul politic, influențarea justiției, influențarea instituțiilor care trebuie să fie independente. Aceste interese trebuie să fie contracarate și să nu existe în Republica Moldova în viitor”, a declarat Peter Michalko, citat de Europa Liberă.

„Numai cu rezultate concrete, pozitive, asistența noastră va continua”, a subliniat ambasadorul UE.

Totodată, oficialul european spune că trebuie evitate scenariile în care un partid controlează toate procesele din țară. „Ar fi tragic să vedem întoarcerea practicilor negative”, a spus Peter Michalko.


Pub