Suntem sau nu mințiți la pompă? Răspunsul aflat de un şofer din Chişinău, unul care ar trebui să fie o lecție pentru mulţi

Suntem sau nu mințiți la pompă? Practic orice posesor de maşină se poate întreba asta, dar care ar fi răspunsul?

Anterior s-au mai semnalat situaţii similare în spaţiul online, însă iată că cel mai recent, acum câteva ore, un conducător auto din Chişinău a rămas uimit şi s-a revoltat de faptul că la o staţie de alimentare i s-a făcut plinul, iar în locul celor 50 de litri pe care ştia că îi are rezervorul, au încăput tocmai 64 de litri de motorină!

Foto: nepszava.hu

După cum spune însuşi şoferul, el a cerut ca pompa din care a fost alimentată maşina să fie verificată. S-a efectuat, iar etalonul special de făcut măsurări a arătat o marjă de eroare de 0.25 litri la întregul volum de 50 de litri.

Vădit nemulţumit de această procedură simplă, acesta a insistat ca să fie prezent un reprezentant oficial al companiei, iar ulterior cu şeful de staţie au mers la un centru de deservire auto, acolo unde a fost scos tot carburantul din rezervor – deja 68 de litri. Citeşte continuarea pe AutoBlog.MD


Pub