„Femeia în alb”, tabloul pictat de Frida Kahlo, vândut cu 5,8 milioane de dolari, la o licitaţie de artă în New York

Tabloul „Retrato de una mujer de blanco” pictat în 1929 de artista mexicană Frida Kahlo a obţinut miercuri cel mai mare preţ de 5,8 milioane de dolari la o licitaţie de artă latino-americană organizată de casa Christie's, relatează EFE.

Foto: https://pulsoslp.com.mx/

Licitaţia, împărţită în două zile şi care se încheie joi, a selectat acest tablou al lui Kahlo alături de o altă pictură a sa, „La canasta con flores” (1941), care a atins al doilea preţ cel mai înalt, de 3,1 milioane de dolari, mai puţin taxele care sunt achitate de cumpărător, scrie Agerpres.

La şedinţa de licitaţie de miercuri, care a durat ceva mai mult de o oră şi jumătate, au fost vândute 63 de piese, majoritatea la preţuri aflate în marja estimărilor de casa Christie's, deşi unele opere au depăşit aşteptările şi înregistrând chiar recorduri, precum „Femeia în alb”, care a devenit cel mai scump tablou al artistei vândut vreodată.

Tabloul, care nu mai fusese niciodată scos la licitaţie, este obiect de interes în rândul iubitorilor artei lui Frida Kahlo din vremea când pictoriţa mexicană începea să se reliefeze ca artistă şi când s-a căsătorit cu pictorul Diego Rivera.

În schimb, tabloul „La canasta con flores” este o pictură din epoca de consolidare profesională a Fridei Kahlo, fiind comandată de guvernul mexican şi precedă tragicul accident suferit şi deteriorarea fizică ce i-a afectat lent capacităţile artistice. Ca o curiozitate, pictura a fost cumpărată de actriţa hollywoodiană Paulette Goddard, care a fost amanta lui Diego Rivera.

Alte opere care au atins preţuri notabile au fost „El elefante”, de Francisco Toledo (615.000 de dolari); „Bolsas de papel”, de Claudio Bravo (435.000); „Vendedora de flores en Tehuantepec”, de Diego Rivera (325.000); „Sin titulo”, de Alfredo Volpi (375.000); sau „Cabeza en blanco”, de Rufino Tamayo (325.000).

Femeia în alb / Sursa:https://www.pinterest.at/


Pub