/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Procuratura cere sancțiune disciplinară pentru judecătorul Ghenadie Pavliuc. Ar fi blocat activitatea procurorilor în dosarul lui Sternioală

missing
21 noiembrie 2019, ora 14:46

Vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, Ghenadie Pavliuc, riscă să fie sancționat disciplinar, pentru că ar fi interzis procurorilor să adune probe în dosarul penal inițiat pe numele magistratului Oleg Sternioală, bănuit de spălare de bani.

Surse demne de încredere au declarat pentru TV8 că șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a trimis o sesizare Consiliului Superior al Magistraturii în care s-a plâns că procurorii au încercat să ridice de la Judecătoria Ciocana înregistrările video realizate pe 6 noiembrie de camerele de supraveghere instalate la primul etaj al instituției și informația privind trecerea tuturor persoanelor prin intermediul turnichetului instalat la etajul doi al clădirii, unde își au birourile judecătorii, iar Ghenadie Pavliuc a refuzat să ofere informațiile.

Judecătorul ar fi motivat că ordonanțele procurorilor au fost emise în cadrul unui proces penal și nu a unui dosar penal, cum prevede legislația. De asemenea, a invocat faptul că se încalcă Legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

Viorel Morari crede că Ghenadie Pavliuc trebuie sancționat disciplinar pentru că a îngrădit dreptul procurorilor la realizarea obligațiunilor procesuale.

Amintim că CSM i-a ridicat imunitatea judecătorului Oleg Sternioală, la solicitarea procurorului general interimar Dumitru Robu, pentru anchetarea bănuitului pentru acțiuni de spălare de bani. Sternioală a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior instanța de judecată a respins solicitarea procurorilor de a-l plasa în arest pentru 30 de zile.

Pe 12 noiembrie, Curtea de Apel Chișinău a suspendat decizia CSM-ului prin care judecătorului Oleg Sternioală i-a fost ridicată imunitatea de magistrat. Consiliul Superior al Magistraturii a făcut recurs la Curtea Supremă de Justiție.

Oleg Sternioală este cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari, caracterizată prin tăinuirea și deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite. Temei pentru începerea urmării penale au servit investigațiile jurnalistice referitoare la averea magistratului, materialele analizei operaționale și raportul de autosesizare al procurorului”, a anunțat anterior Procuratura Anticorupție.

Procurorii caută din ce mijloace s-ar fi îmbogățit Sternioală și familia acestuia care și-ar fi cumpărat  bunuri de lux în valoare de 13,8 milioane de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram