Un membru CSM a scris cerere de demisie. Acesta spune că nu vrea să participe la anumite „jocuri” care nu-l vizează

by D M
Distribuiti mai departe...

Ion Postu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rândul profesorilor de drept titulari, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul profesat, și-a anunțat azi demisia din calitatea sa de membru al CSM începând cu ziua de 21 noiembrie, potrivit surselor Realitatea.md din cadrl CSM. În cererea sa, acesta susține că nu va admite să fie atras și criticat pentru faptul că participă sau nu la anumite „jocuri” care nu-l vizează, dar nici nu au nimic în comun cu activitatea CSM.

Argumentându-și cererea de demisie, Ion Postu a menționat că „în contextul ultimelor evenimente legate de reforma justiției și planarea de suspiciuni în privința aspectelor de legalitate ce țin de activitatea CSM”, este profund convins că rămânerea sa în funcția de membru al CSM nu este „în coroborare” cu viziunea pe care o împărtășește în calitate de „om, jurist, doctor în drept și cadru didactic universitar cu activitate de peste 20 de ani în domeniul profesat”.

„CSM trebuie să revină la normalitate și să fie un organ de autoadministrare judecătorească autentic, cu un rol plenipotențiar, în lumina prevederilor constituționale, pentru a realiza o reformă a justiției veritabilă, de rezultatele căreia să beneficieze toți cetățenii”, menționează Ion Postu în cererea sa.

Postu mai afirmă că „eventuala reformă a justiției urmează să fie realizată în toate etapele sale cu implicarea tuturor actorilor vizați, în mod special al CSM-ului funcțional și a comunității judecătorilor, așa după cum, de fapt, prevede cadrul normativ național și practicile internaționale unanim recunoscute”.

„Nu voi admite să fiu atras și criticat nejustificat pentru faptul că particip sau nu particip la anumite „jocuri”, care nu vizează și nu au nimic în comun cu activitatea legală a CSM-ului. CSM trebuie să rămână acel organ echidistant care asigură independența puterii judecătorești și drepturile legale ale judecătorilor pentru ca într-un rezultat final să triumfe calitatea actului de justiție și respectate drepturile omului”, mai menționează membrul demisionar al Consiliului în cererea sa.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.