Sechestru de peste 1 mlrd de lei și 30 de învinuți, inclusiv deputați, în dosarul fraudei bancare. Raportul Procuraturii Anticorupție, expediat Parlamentului

Anticoruptie.md
20/11/2019
Jurnal.md

Șapte agenți economici și șapte persoane au fost recunoscuti în calitate de bănuiți, iar alte trei persoane juridice și 27 persoane fizice, inclusiv trei deputați, au fost puși sub învinuire în dosarul furtului miliardului. Totodată, procurorii anticorupție anunță că au aplicat sechestru pe bunuri în valoare de peste un miliard de lei. Sunt doar câteva date dintr-un raport privind acțiunile întreprinse în investigarea fraudei bancare, întocmit de Procuratura Anticorupție și care a fost expediat Parlamentului R.Moldova.

Potrivit procurorilor, „în timpul anchetei privind devalizarea celor trei bănci comerciale, s-au constatat mai mulţi factorii de risc care constituie cauza prejudicierii sistemului bancar și anume gestionarea defectuoasă şi managementul fraudulos a băncilor comerciale Banca de Economii, Banca Socială și Unibank”.

De asemenea, procurorii vorbesc de creditarea masivă a persoanelor afiliate acţionarilor, cu încălcarea regulilor de creditare, plasări excesive a mijloacelor financiare în străinătate, cu încălcarea normelor prudenţiale de risc, raportarea eronată către Banca Națională a Moldovei a poziţiei financiare în cazul celor trei bănci comerciale, falsificarea documentelor şi evidenței contabile. „Subiecţii care sunt vizaţi în aceste cauze penale sunt persoane fizice, persoane juridice (beneficiari ai creditelor bancare), funcţionari din cadrul celor trei bănci comerciale, persoane publice şi persoane cu funcţie de demnitate publică”.

Totodată, procurorii anticorupție s-au referit și la modul de utilizare a banilor fraudați care se clasifică astfel - rambursarea creditelor bancare contractate anterior de la băncile fraudate, devenite scadente; plăți în contul diferitor companii producătoare de mărfuri și prestatoare de servicii, rezidente ale Germaniei, Austriei, Elveției, Italiei, Franței, Monaco, Portugaliei, fiind procurate servicii de zboruri charter, servicii hoteliere și turistice, servicii medicale, bunuri imobile și mobile, accesorii de lux; transferuri în conturile bancare ale diferitor persoane fizice, deschise în bănci comerciale din străinătate; plăți în conturile unui grup de companii off-shore.

Precizăm că, PA efectuează investigația privind frauda bancară și devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova, având în gestiune mai multe cauze penale. La 4 decembrie 2014, a fost pornit un dosar privind bănuiala rezonabilă de comiterea infracțiunii prevăzute la art.335 alin.(11) din Codul Penal, pe faptul abuzului de serviciu, comis de factorii de decizie ai băncilor comerciale Banca de Economii şi Banca Socială.

La această cauză penală au fost conexate alte 31 de cauze penale, în baza art.190, 191, 238, 239, 2391, 2392, 243, 244, 284, 329 Cod Penal, pe faptele escrocheriei, delapidării averii străine, dobândirii creditului prin înșelăciune, încălcarea regulilor de creditare, gestionarea frauduloasă a băncilor, obstrucționarea supravegherii bancare, crearea și conducerea unei organizații bancare, spălării banilor, evaziunii fiscale în proporții deosebit de mari și neglijența în serviciu.

În cadrul acestei cauze penale, membrii grupului de urmărire penală au efectuat audieri în calitate de martori, percheziții, dispuse măsuri speciale de investigații, trimise comisii rogatorii de asistență juridică internațională în Letonia, Austria, Israel, Federația Rusă, Cipru, Estonia, Germania, Elveția, Franța, Emiratele Arabe Unite, Lichtenstein.

Totodată, procurorii susțin că în cadrul urmăririi penale, începută la 23 septembrie 2019, în baza art.243 alin.(3) lit.b) din Codul penal, sunt investigate două capete de spălare de bani în proporții deosebit de mari. „În prima speță, în perioada 01.06.2013 – 01.03.2014 beneficiarul companiilor Longford Parteners, Introstyle Solution, Rowallan Overseas SA, Nobil Air Limited, a recepționat și beneficiat de mijloacele financiare în sumă totală de aproximativ 18 282 000 dolari şi 3 518 705 euro despre care cunoștea cu certitudine că provin din surse ilicite fiind obținute din creditele bancare neperformante acordate de Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, societăților comerciale Dufremol, Infoton com, SRL LaVima Impex, Moldclassica International, SRL Decifin Grup, Elcomet Prim, Univet Invest”.

„În a doua speță, compania nerezidentă Tukumaan Limited (care are același beneficiar final) a primit sub formă de împrumut mijloacele băneşti recepţionate de către Rastel European Trade Corp, în sumă totală de 7 899 828 dolari și 257 067 euro, ce provin din spălarea de bani denumită convențional „Landromatul rusesc”.

Procurorii precizează că, la 9 octombrie 2019, persoana vizată a fost pusă sub învinuire, în contumacie, în baza art. 42 alin. (3), art. 45, art. 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal, pentru participaţie complexă, în calitate de organizator la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în proporții deosebit de mari, caracterizată prin tăinuirea şi deghizarea naturii şi originii proprietăţii reale a bunurilor, precum şi dobândirea şi utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite. La 11 octombrie 2019, instanța de judecată a emis un mandat de arestare pe numele său, pentru un termen de 30 zile, și a dispus investigații în vederea căutării acestuia. 

Anticoruptie.md
20/11/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii