Sir Elton John a învăţat din nou să meargă, după ce a contractat o infecţie în urma unei intervenții chirurgicale

Muzicianul britanic Elton John a dezvăluit că a fost speriat la gândul că nu va supravieţui pentru a-şi vedea copiii crescând şi a învăţat să meargă din nou după ce a contractat o infecţie în urma unei intervenţii chirurgicale prin care a trecut după diagnosticul de cancer de prostată, relatează luni Press Association, citat de Agerpres.

Foto: https://www.smoothradio.com/

Muzicianul în vârstă de 72 de ani, tată a doi fii, Zachary şi Elijah, împreună cu soţul său, David Furnish, a dezvăluit în autobiografia sa, „Me: Elton John”, lansată în această toamnă, că a fost tratat cu succes de cancer în urmă cu doi ani, însă apoi s-a îmbolnăvit în urma unei infecţii.

Într-un interviu acordat realizatorului Graham Norton în cadrul programului BBC „Elton John Uncensored,” artistul a declarat că a avut un „an oribil” în timp ce s-a luptat cu problemele de sănătate.

„Eram pe scenă în Vegas şi aveam dureri mari, mi se acumulase fluid sub colon. Am făcut spectacolul şi purtam scutece, la scurt timp după operaţie”, a dezvăluit cântăreţul. El a povestit că a fost transportat de urgenţă la spital, în Londra.

Sir Elton John avea „24 de ore de la moarte” când a contractat o infecție.

„A trebuit să învăţ să merg din nou. Am fost extrem de bolnav”, a mărturisit el.

„Am zis: „Nu mă lăsaţi să mor, vreau să-mi văd copiii crescând'', a povestit muzicianul.”

El a glumit spunând „a rămas foarte puţin din mine” după intervenţia chirurgicală la prostată şi după ce şi-a pierdut podoaba capilară. „Da, sunt chel. Nu-mi place să fiu chel, aşa că port perucă”, a mai spus artistul.

Emisiunea „Elton John: Uncensored” va fi transmisă de BBC One la data de 28 noiembrie.


Pub