“BARMANIA” – primul cocktail masterclass dedicat barmanilor din țară

Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Moldova, “MĂR”, organizează Cocktail Masterclass “BARMANIA”, care va cuprinde o serie de traininguri pentru barmanii din Moldova. Masterclass-ul va fi susținut de experimentatul barman Dmitry Poli și este gratuit. Scopul acestor activități este dezvoltarea profesională a breslei de barmani din Moldova și popularizarea culturii cocktail-urilor.

Foto: Barmania

Cocktail Masterclass “BARMANIA” va fi organizat în mai multe orașe ale țării, printre care Bălți, Ungheni, Cahul și altele. La training pot participa atât barmanii, cât și chelnerii localurilor de agrement, care sunt interesați să afle de la Dmitry Poli ultimele tendințe din lumea cocktail-urilor.

Dmitry Poli are o experiență de 12 de ani în domeniul HORECA. El a participat la mai multe evenimente de specialitate cum ar fi: Berlin Convent, Moscow Bar Show, Athens Bar Show, Barometer, Parovoz Bar manager Course, Dictatura. Mai mult, Dmitry Poli este unul dintre fondatorii Moldavian Bar Community și cel care a creat meniul de cocktailuri pentru cele mai cotate restaurante din Chișinău. El a fost desemnat și Barmanul Anului 2018, conform Premiului Național în Restaurație „MĂR”

Seminarul va conține atât partea teoretică cât și partea practică. Astfel, barmanii vor avea posibilitatea să învețe noi rețete de cocktail-uri, cum se combină corect ingredientele, dar și cum se servește băutura.

“Consider că localurile de agrement din țară au un potențial foarte mare. Dorim să contribuim la îmbunătățirea serviciilor acestora prin dezvoltarea profesională a personalului. Acest lucru va permite ca localurile să își crească numărul de clienți. În acest caz au de câștigat atât sectorul, care își va crește profitul, cât și clienții care vor beneficia de o deservire mai bună”, a declarat președintele Asociației “MĂR”, Aneta Zasavițchi.

Mai multe detalii despre Cocktail Masterclass “BARMANIA”, puteți afla printr-un email, la adresa electronică - contact@mar.md, sau la numărul de telefon 068 666 333.


// console.log('no ads situation')