Fostul ministru al sănătății, Vladimir Hotineanu, a încetat din viață la vârsta de 69 de ani

Doliu în sistemul medical. Vladimir Hotineanu, medic-chirug, doctor habilitat în științe medicale și politician din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2009 și fost ministru al sănătății, a încetat astăzi din viață, la vârsta de 69 de ani.

Foto: epochtimes-romania.com

Vestea tristă fost anunțată pe pagina de facebook a spitalului Repromed.

Pe 14 iunie 2013, Vladimir Hotineanu a fost decorat cu Ordinul Republicii de către ex-președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul de activitate și înaltă măiestrie profesională”.

Pe lângă faptul că a fost deputat în Parlament, Vladimir Hotineanu a fost de profesie medic-chirurg, doctor habilitat în științe medicale, fost ministru al Sănătății în perioada 2009-2011 și fost președinte al Comisiei parlamentare sănătate, protecție socială și familie.

Dânsul a fost și autorul Legii privind Colegiul Medicilor, declarată nulă ulterior de către Curtea Constituțională. De asemenea, anterior Vladimir Hotineanu a fost și unul dintre vicepreședinții PLDM.


Pub