Image-Description
Rusia și-a instalat trupele în fosta bază militară a SUA din Siria (VIDEO)
Externe 15 noiembrie 2019, 15:05 | 1942

Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri instalarea trupelor ruse şi aterizarea elicopterelor acestora la baza militară aeriană a Statelor Unite din Siria, în urma eliberării acesteia de către americani, conform postului de televiziune deţinut de instituţie, Zvezda TV, citat de agenţia Reuters.

Forţele ruse au aterizat la baza Statelor Unite din nordul provinciei Aleppo, în apropierea graniţei cu Turcia, după ce preşedintele american Donald Trump a decis, în urmă cu o lună, retragerea trupelor americane de pe teritoriul sirian.

„Noi am intrat în baza şi am preluat perimetrele interioare şi exterioare sub control”, a declarat, pentru Zvezda, un inspector de poliţie din Rusia.

Conform imaginilor surprinse în regiunea siriană şi transmise de postul rus de televiziune, forţe de poliţie militarizată ale Rusiei au ajuns la baza americanilor şi au început securizarea zonei. Locul va fi utilizat ca centru pentru furnizarea ajutorului umanitar către locuitorii din regiune şi ca aerodrom militar, sub controlul autorităţilor siriene, aliate cu cele ruse.

Acelaşi post rus de televiziune a anunţat joi demersul Moscovei de construire a unei baze militare pentru elicoptere în nord-estul oraşului sirian Qamishli, mişcare văzută ca o încercare a liderilor ruşi de a-şi extinde influenţa în statul sirian.

Forţele militare ale Turciei şi Rusiei execută patrule colective în regiunea de-a lungul graniţei turco-siriene, ca urmare a acordului încheiat de liderii celor două state, pentru eliberarea teritoriului de prezenţa miliţiilor kurde.

Moscova deţine două baze militare permanente în Siria, o bază aeriană în provincia Latakia şi una navală în oraşul Tartus, de la Marea Mediterană, ambele folosite cu scopul de a contracara mişcarea militantă a rebelilor care se împotrivesc regimului de la Damasc.

Opinia ta contează. Comentează!