Linkuri accesibilitate

Amazon pierde un contract cu armata americană și acuză Pentagonul de părtinire


Jeff Bezos, fondatorul Amazon și proprietarul cotidianului The Washington Post
Jeff Bezos, fondatorul Amazon și proprietarul cotidianului The Washington Post

Firma Amazon a contestat joi rezultatul ofertei publice făcută de ministerul american al apărării și câștigată de Microsoft, aşa cum anunţase încă de săptămâna trecută, când a notificat o instanţă în acest sens. „Numeroase aspecte ale procesului de evaluare a contractului conţin lacune evidente, erori şi prejudecăţi fără echivoc. Este important ca aceste probleme să fie analizate şi corectate", a declarat un purtător de cuvânt al Amazon.

Microsoft a câştigat pe 25 octombrie contractul pe 10 ani , cunoscut ca JEDI (Joint Enterprise Defense Infrastructure), pentru modernizarea tuturor sistemelor informatice ale forţelor armate americane în cadrul unui sistem controlat de o inteligenţă artificială.

Amazon, care domină în domeniul "cloud computing" prin divizia Amazon Web Services (AWS) şi a furnizat deja servere pentru CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA), era considerată favorită. Pentagonul a anunţat însă în august, imediat după numirea noului ministru al apărării Mark Esper, amânarea procedurii de cerere de oferte.

Amazon consideră că atribuirea contractului a fost marcată de „prejudecăţi fără echivoc". Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, nu îşi ascunde antipatia faţă de fondatorul şi preşedintele Amazon, Jeff Bezos. Acesta deţine şi cotidianul Washington Post, criticat de multe ori de liderul de la Casa Albă.

Vineri, ministrul apărării Mark Esper a respins acuzațiile firmei Amazon, precizând că alegerea nu a fost influenţată din afară.

XS
SM
MD
LG