Igor Grosu, despre premierul desemnat de șeful statului: „Va sta cuminte în anticameră și va face tot ce îi va spune Dodon”

Ion Chicu, prim-ministrul înaintat, ieri, de președintele țării, „este profilul de candidat care va sta cuminte în anticameră și va face tot ce îi va spune Dodon”. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii PAS în Parlament, Igor Grosu, care a mai adăugat că misiunea acestuia este de a „mătura calea lui Dodon spre alegerile prezidențiale”.

„Actor politic noi n-am văzut. Este profilul de candidat care va sta cuminte în anticameră și va face tot ce îi va spune Dodon. Acesta e profilul confortabil pentru Dodon, modelul rusesc, este țarul și asistentul care spune: Da, domnul șef, corect domnul șef, suteți bravo”, a declarat Igor Grosu.

Liderul fracțiunii PAS în Parlament spune că deputații Blocului ACUM nu au de gând să discute cu Ion Chicu, dar nici acesta nu le-a bătut la ușă: „Nici nu a venit, nici nu am discutat, nici nu aveam mare intenția”.

„Nu e candidatul cu care am putea discuta, e un show, are misiunea lui clară de a mătura calea lui Dodon spre alegerile prezidențiale”, a mai adăugat Igor Grosu.

UNIMEDIA amintește că ieri seara, președintele țării, Igor Dodon, l-a propus pe Ion Chicu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Asta după ce marți, Guvernul Sandu a căzut, cu votul a 63 de deputați PSRM și PD, care au susținut moțiunea de cenzură înaintată de socialiști.


Pub