În cadrul unei vizite de documentare la Termoelectrica S.A., delegația Băncii Mondiale a apreciat rezultatele obținute de întreprindere în ultimii ani, datorită implementării cu succes a Proiectului și asistenței tehnice aferente, dar și a reformelor din sector. Specialiștii Băncii Mondiale au menționat că vor susține în continuare eforturile de reformă a sectorului, precum și proiectele de dezvoltare și modernizare a sectorului termoenergetic din Republica Moldova.
La rândul său, directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI, a făcut o prezentare amplă a tuturor rezultatelor obținute de întreprindere în ultimii patru ani de activitate, accentuând că, toate aceste eforturi au contribuit la modernizarea și revitalizarea SACET-ul din mun. Chișinău. Astfel consumatorii au beneficiat de servicii calitative, prietenoase mediului și sănătății publice, și eficiente energetic.
Totodată, dl ENI a mulțumit Băncii Mondiale pentru suportul investițional și de asistența tehnică pentru promovarea reformei SACET, dar și echipei pentru sectorul energetic a Băncii Mondiale în Republica Moldova, conduse de Sandu Ghidirim, Specialist principal în energetică, pentru Studiul de optimizare a SACET din Chișinău, care va finalizat în timpul apropiat. Studiul conține o analiză amplă a SACET -ului din Chișinău, precum și un plan investițional până în anul 2033 pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului.
Informații suplimentare:
Proiectul Îmbunătățirea eficienței SACET din mun. Chișinău a avut drept scop îmbunătățirea eficienței operaționale, a calității și fiabilității serviciilor de termoficare prestate populației în mun. Chișinău.
Principalele realizări ale Proiectului:
- Reconstrucția a 3 Stații de Pompare și construcția unei Stații de Pompare noi,
- Modernizarea a peste 40 km de conducte preizolate,
- Instalarea a peste 450 de Puncte Termice Individuale,
- Dotarea cu convertizoare și înlocuirea pompelor de rețea la sursele de generare etc.
Proiectul este implementat cu susținerea Băncii Mondiale, Guvernul Suediei și Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).
Mai multe detalii: www.termoelectrica.md
Această categorie conține materiale publicitare, texte sau comunicate de presă plătite.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.