image
Sursa foto: AFP

Studenții din Franța au ieșit în stradă, după ce un coleg de-al lor și-a dat foc din cauza sărăciei

Câteva sute de studenți au manifestat marți la Lyon, bulversaţi de gestul unui coleg de-al lor, care şi-a dat foc în stradă vinerea trecută din cauza sărăciei, informează Agerpres. Manifestări similare au avut loc și la Montpellier, iar sindicatul studenților îi îndeamnă să facă la fel în toată Franța.

Vineri după-amiaza, tânărul de 22 de ani, aflat într-o situaţie materială foarte precară, şi-a dat foc în plină stradă la Lyon, în faţa unui restaurant universitar. Studentul a fost transportat la spital, unde este în continuare internat în stare critică, cu arsuri pe 90% din corp. El şi-a explicat în prealabil gestul pe Facebook, într-un mesaj citit la protestul de marţi de o colegă şi în care menţionează atât probleme financiare, cât şi revendicări politice, scrie libertatea.ro.

„În acest an, întrucât am repetat a treia oară anul, nu am mai avut bursă, dar chiar şi când aveam bursă, 450 de euro pe lună este oare suficient pentru a trăi?”, se arată în mesaj.

Sindicatul Solidaires étudiant-e-s, care a cerut organizarea de mitinguri în zeci de oraşe din Franţa, a afirmat că gestul ”extrem” al tânărului ilustrează ”o precaritate comună”. ”Nu suntem feriţi de alte tentative de sinucidere”, a subliniat unul din participanţii la protestul de la Lyon, cerând ”o luare de poziţie publică din partea ministerului”.

”Mulţi studenţi se confruntă cu astfel de greutăţi, putea fi altcineva în locul lui”, a remarcat Bastien Pereira Besteiro, profesor la Universitatea Lyon 2 şi militant în sindicatul Sud-Education. ”Nu este normal să se ajungă la astfel de gesturi extreme pentru a te face auzit, puterile publice trebuie să-şi asume responsabilitatea”, a apreciat acesta.

Preşedinta Lyon 2, Nathalie Dompnier, a declarat sâmbătă pentru France Presse că instituţia sa nu era la curent cu ”dificultăţile personale” al studentului care şi-a dat foc. Și studenții din Montpellier au ieșit în stradă, în semn de solidaritate cu tânărul care și-a dat foc la Lyon. Ei au avut pancarte pe care scria ”Insecuritatea financiară ucide, solidaritatea creează viață”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: