(video) Scopul vizitei întregului corp diplomatic la Guvern. Ioniță: „Îmi este foarte clar care parte își dorește cu adevărat reforme în Republica Moldova”

Toți ambasadorii acreditați la Chișinău și reprezentanți ai partenerilor externi au fost în seara zilei de astăzi la Guvern pentru a discuta cu Maia Sandu privind situația politică actuală. De menționat că în ultimele zile, oficialii s-au întâlnit în repetate rânduri cu Maia Sandu și Igor Dodon.

Foto: Igor Rotari | UNIMEDIA

Ambasadorul UE, Peter Michalko, a fost scump la vorbă și nu a vrut să ofere prea multe detalii despre discuțiile purtate. Totodată, fiind întrebat despre inițitavia PSRM-ului de a forma un Guvern tehnocrat, oficialul a declarat că nu cunoaște nimic despre aceasta.

În schimb, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a menționat că a decis să vină în Executiv pentru a se informa din prima sursă despre ceea ce se întâmplă în politicul de la Chișinău.

„Doamna Maia Sandu, împreună cu Nicu Popescu, a dorit să se întâlnească cu întreg corpul diplomatic, pentru a împărtăși punctul de vedere asupra situației politice. Personal, îmi este foarte clar care parte își dorește o justiție și care parte își dorește, cu adevărat, reforme în Republica Moldova”, ne-a comunicat Ioniță.

Totodată, oficialul a calificat pasul socialiștilor de a forma un Guvern tehnocrat drept unul firesc.

„Trăim într-o țară, sper că eu democratică, în care trebuie să fie respectate toate principiile și mecanismele statului de drept. Este norml și firesc ca forțele politice reprezentate în Parlament să încerce să-și formeze un Guvern al lor”, a mai adăugat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

„Suntem într-o perioadă mai dificilă, dar nu ne putem permite să pierdem timpul. Guvernul va continua să lucreze pentru cetățeni. Orice nu s-ar întâmpla în Republica Moldova, vă rog să susțineți reforma justiției”, a declarat prim-ministra Maia Sandu.

UNIMEDIA amintește că ieri, Guvernul Sandu a căzut, cu votul a 63 de deputați PSRM și PD. Executivul a fost demis prin moțiune de cenzură. Iar astăzi dimineață, Igor Dodon a avut consultări cu fiecare dintre fracțiunile parlamentare.

Reprezentanții PSRM au declarat că sunt gata să formeze o nouă majoritate parlamentară cu ACUM, dacă blocul va susține un nou premier și o nouă componență a Guvernului. Pe de altă parte, Blocul ACUM a reiterat că o vede doar pe Maia Sandu în funcția de premier și nu va accepta nicio altă componență a Executivului. Mai mult, Alexandru Slusari a spus că „factorul destabilizator” al coaliției cu PSRM este Igor Dodon și o soluție ar fi demisia acestuia. Fracțiunea PDM a spus că nu este gata de coaliție parlamentară, dar vor examina posibilitatea votării unui Guvern minoritar. Iar fracțiunea ȘOR a anunțat că optează pentru alegeri anticipate și se va abține de la votul pentru un Guvern minoritar.

Totodată, liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu, a declarat că Igor Dodon a programat demult demiterea actualului Guvern, iar în locul Maiei Sandu urmează să fie înaintat fostul ministru al Finanțelor, Ion Chicu. „Îl va îmbrăca într-o figură de tehnocrat, o să îl fardeze și o să spună că nu e din PD și nici din PSRM, dar să nu mergem prea departe”, a precizat Grosu. Drept răspuns, Ion Chicu nu a negat faptul că ar putea fi un eventual candidat la funcția de prim-ministru, adăugând că „o să vadă cum vor evolua lucrurile”.


Pub