Vladimir Putin a promulgat o lege privind retragerea Rusiei din comisia de anchetă stabilită de Convenţiile de la Geneva, destinată protecției victimelor conflictelor internaţionale

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat o lege privind retragerea din comisia de anchetă stabilită de Convenţiile de la Geneva şi destinată protecţiei victimelor conflictelor armate internaţionale, transmite EFE.

Foto: Sputnik Photo Agency

„Revocă declaraţia făcută de URSS de ratificare a protocolului adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 care se referă la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (Protocolul I), adoptat la Geneva pe 8 iunie 1977 în conformitate cu secţiunea 2 a articolului 90 al protocolului I”, arată decretul lui Putin, transmite Agerpres.

Într-o adnotare din 1977, Sovietul Suprem declara că „alege să ratifice protocoalele (Convenţiilor de la Geneva) fără nicio rezervă”. „n acelaşi timp, Statul nostru recunoaşte competenţa Comisiei Internaţionale de Anchetă în cazurile în care este încălcat dreptul internaţional umanitar”, scria în document.

În practică, această comisie poate demara o investigaţie cu privire la plângeri formulate de o altă ţară.

Potrivit Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, pentru a obţine respectarea garanţiilor datorate victimelor conflictelor armate, în articolul 90 al Protocolului I din 1977 adiţional la Convenţiile de la Geneva din 1949 (Protocolul I) se prevede crearea unei Comisii Internaţionale de Anchetă.

Respectiva Comisie, constituită oficial în 1991, „este un organism permanent a cărui sarcină principală este de a cerceta toate plângerile privind presupuse infracţiuni sau încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar”.

Kremlinul a dorit să decupleze promulgarea de către Putin de o eventuală teamă de investigaţii sau procese, asigurând că preşedintele rus a luat decizia de retragere din comisia de anchetă deoarece Rusia nu a fost practic implicată în activitatea acesteia, iar organismul a fost nefuncţional.

„Experţii noştri au recomandat acest lucru (să părăsim respectiva comisie). Rusia nu a fost reprezentată în comisie de ani buni şi nu a putut lua parte la activitatea sa, la stabilirea anumitor criterii, etc'”, a indicat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia Interfax.

„De fapt, comisia este un organism nefuncţional, motiv pentru care a fost luată această decizie”, a subliniat el.

Conform Interfax, Rusia şi-a plătit contribuţiile anuale la bugetul comisiei, dar nu a avut reprezentant în cadrul acesteia.

Legea, care a fost publicată pe portalul de informare juridică al preşedinţiei ruse, fusese anterior aprobată de Duma de la Moscova, pe 24 octombrie, şi de Consiliul Federaţiei (Senatul), pe 6 noiembrie.


Pub