Image-Description
Rusia cere Ucrainei să negocieze direct cu separatiștii din Donbas
Externe 13 noiembrie 2019, 15:05 | 1507

Reprezentanții Rusiei la discuţiile de pace de la Minsk au cerut Ucrainei să înceapă negocieri directe cu cele două republici separatiste din Donbas și să prelungească valabilitatea legii privind statutul special al acestei zone est-ucrainene.

Potrivit Hromadske TV, o declaraţie în acest sens a fost făcută, marţi, de către reprezentantul autorizat al Federației Ruse în Grupul trilateral de contact de la Minsk, Boris Grîzlov. Potrivit acestuia, delegația rusă a atras atenția asupra faptului că actuala lege privind statutul special al Donbasului este valabilă până la 31 decembrie 2019.

"Delegația rusă a solicitat Kievului să asigure continuitate pentru această lege, precum și să inițieze un dialog cu reprezentanții Donbasului din subgrupul politic cu privire la modificările aduse acestei legi necesare punerii în aplicare a formulei Steinmeier, urmând ca, ulterior, aceste modificări să fie coordonate în cadrul Grupului trilateral de contact", a explicat Boris Grîzlov.

Potrivit reprezentantului rus, "pentru instituirea deplină a statutului special (pentru Donbas, n.red), este necesar ca acest lucru să fie trecut în Constituția Ucrainei".

Anterior, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că va exista o nouă lege privind statutul special al Donbasului, însă a asigurat că acest statut nu va fi trecut şi în Constituția Ucrainei.

Legea ucraineană privind procedura specială de acordare a unei autonomii locale pentru anumite zone din regiunile estice Doneţk și Luhansk a fost adoptată de Parlamentul de la Kiev în 2015 şi a fost prelungită de mai multe ori, însă nu a fost aplicată niciodată, subliniază Hromadske TV. Această lege stabilește că procedura specială de autoguvernare locală în regiunile Donețk și Luhansk este implementată exclusiv de către autorităţile din teritoriu, alese în cadrul unui scrutin care ar urma să fie organizat anticipat.

Articolul 10 din legea respectivă stabileşte şi o serie de condiții pentru ca în teritoriul ocupat să poată fi organizate alegeri locale: retragerea grupărilor armate ilegale, asigurarea exercitării dreptului de vot, neadmiterea interferențelor ilegale în procesul electoral, respectarea principiilor pluralismului politic și a libertății de a desfăşura acţiuni specifice campaniilor electorale.

Opinia ta contează. Comentează!