Trimite e-mail | Printeaza
Economie
12.11.2019

Uniunea Europeană oferă 39,94 milioane de euro, sub formă de grant, pentru construcția stației Back-to-Back în Vulcănești

Uniunea Europeană oferă 39,94 milioane de euro, sub formă de grant, pentru construcția stației Back-to-Back în Vulcănești

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 12 noiembrie, Proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege privind ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova, Î.S. „Moldelectrica” şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind implementarea proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, faza I”, în valoare de 39,94 milioane de euro, semnat la 26 septembrie 2019.

„Implementarea proiectului de interconectare a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu cel al României va permite crearea unei piețe de energie electrică transparentă și competitivă în Republica Moldova, și integrarea în piața regională de energie electrică a Uniunii Europene”, a declarat ministrul Vadim Brînzan în cadrul Ședinței de Guvern.

Resursele financiare acordate sub formă de grant sunt destinate pentru lucrări, bunuri și servicii necesare pentru construcția stației Back-to-Back în Vulcănești. Proiectul de interconectare electrică urmează a fi finalizat către sfârșitul anului 2024.

Valoarea totală a proiectului este de 261 mln euro, o parte din resursele financiare necesare pentru implementarea Proiectului sunt acoperite din contul BERD și BEI – în valoare de 80 mln euro fiecare, o parte de către Banca Mondială prin intermediul Agenției Internaționale de Dezvoltare – în valoare de 61 mln euro împrumut și, respectiv, o parte de către Uniunea Europeană sub formă de grant –  în valoare de 39,94 mln euro, prin intermediul BERD, anunță Ministerul Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus