‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 23 aprilie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriIFAD urmează să acorde Moldovei peste 50 de milioane de dolari pentru dezvoltarea agriculturii

IFAD urmează să acorde Moldovei peste 50 de milioane de dolari pentru dezvoltarea agriculturii

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu delegația Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD), condusă de Donald Brown, vicepreședintele organizației.

Șeful statului a salutat aflarea delegației în țara noastră și a apreciat interesul manifestat de IFAD față de Republica Moldova. Acesta a mulțumit pentru asistența financiară valoroasă acordată pe parcursul a peste 19 ani de când a fost deschisă reprezentanța IFAD în țara noastră, care constituie circa 124 de milioane de dolari SUA.

De asemenea, părțile au discutat despre proiectele comune care se află în derulare, este vorba despre Programul Rural de Reziliență Economico-climatică Incluzivă și Proiectul de Reziliență Rurală care au drept scop sporirea productivității și competitivității, majorarea investițiilor, îmbunătățirea accesului la piață a antreprenorilor, îmbunătățirea capacităților de adaptare a agricultorilor la schimbările climaterice, etc.

Un subiect aparte al discuțiilor în cadrul întrevederii la constituit Programul IFAD VIII sub denumirea „Talent Retention for Rural Transformation Project”, care va fi implementat în perioada 2019-2024 și urmează a fi aprobat spre finanțare la Ședința Biroului IFAD din luna decembrie 2019. Costul total al proiectului este de 50,5 milioane de dolari și prevede crearea a 1000 locuri noi de muncă, construcția și/sau reabilitarea a 30 km de drumuri de acces la zonele de producere a producătorilor agricoli, acordarea finanțării unui număr de 820 antreprenorilor rurali precum și finanțate 20 de proiecte de infrastructură pentru irigare.

Președintele țării a menționat faptul că, agricultura reprezintă ramura strategică a țării noastre, iar adaptarea producătorilor agricoli la schimbările climaterice și stimularea creșterii activităților agricole, trebuie să fie o preocupare a tuturor structurilor responsabile ale statului.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›