O femeie a fost bătută, amenințată cu moartea și violată din răzbunare, de către concubin. Bărbatul a fost condamnat la 7 ani de închisoare

Un bărbat din Ocnița a obținut în urma instanței de judecată o pedeapsă cumulativă cu închisoarea pentru un termen de 7 ani, pentru că a fost găsit vinovat de acțiuni perverse cu caracter sexual față de concubina sa.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul a recurs la această faptă din sentimentul de răzbunare, după ce concubina l-a reclamat autorităților polițienești din localitate, pentru faptul că dânsul a aplicat forța fizică în privința ei.

După depunerea acestei plângeri, până la pedepsirea făptașului, femeia a fost constrânsă de către bărbat să continue să locuiască cu el, așa cum acesta a amenințat-o cu omorul.

Mai mult decât atât, pe parcursul a două săptămâni ale lunii iunie 2018, nemulțumit că concubina a depus plângere împotriva lui pentru violență domestică, făptașul și-a satisfăcut poftele sexuale în forme perverse, contra voinței ei, prin constrângere fizică și psihică. Totuși, victima a apelat și de această dată la oamenii legii pentru a-și apăra drepturile încălcate de către concubin.

Prin urmare, pentru faptele comise, la solicitarea Procuraturii Briceni, instanța de judecată l-a condamnat pe inculpat, prin sentință definitivă, la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 7 ani, pe care acesta o ispășește în penitenciar.


Pub