Doi polițiști de patrulare, cercetați de CNA. Ar fi cerut mită pentru a scăpa de răspundere un șofer prins în stare de ebrietate la volan

Doi polițiști ai Inspectoratului Național de Patrulare din raionul Drochia sunt cercetați de către ofițerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA, într-un dosar de corupere pasivă.

Foto: UNIMEDIA

Aceștia, prin extorcare, ar fi cerut și primit de la denunțător, suma de 150 de euro sub pretextul nedocumentării stării sale de ebrietate, în timpul conducerii mijlocului de transport, se arată într-un comunicat al CNA.

În urma desfășurării perchezițiilor la biroul inspectorilor de patrulare, au fost depistate și ridicate două alcooltesturi cu rezultatele de 0,48 mg/l și respectiv, 0,78 mg/l fără a fi indicate datele de identificare a persoanelor, care au fost supuse testării alcoolscopice, precum și mijloace bănești nejustificate în sumă de 75 de euro.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru săvărșirea infracțiunii prevăzute la art. 324 Cod Penal – corupere pasivă, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 12 000 la 16 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.


Pub