Frank Lampard (Chelsea), ales cel mai bun antrenor al lunii trecute, în Premier League

Frank Lampard, tehnicianul lui Chelsea Londra, a fost ales cel mai bun antrenor al lunii octombrie din Premier League, în care a câştigat toate meciurile disputate, relatează Agepres.ro, cu referire la L'Equipe.

Foto: theathletic.com/

Lampard, în vârstă de 41 de ani, instalat în vară la cârma clubului de pe Stamford Bridge, şi-a condus echipa la victorie în cele trei meciuri disputate în luna octombrie, cu Newcastle, Southampton şi Burnley. Fostul mijlocaş al lui Chelsea a câştigat pentru prima oară distincţia de cel mai bun antrenor al lunii din Premier League.

„Câştigarea unui premiu individual ca acesta este momentul perfect pentru a aprecia personalul apropiat, care a muncit atât de mult încă din presezon şi jucătorii, întrucât ei sunt cei care ies şi performează. Sunt încântat pentru toată lumea'', a declarat Frank Lampard.

În cadrul anchetei, realizate în baza voturilor fanilor şi a unei comisii de specialişti din fotbal, Lampard i-a devansat pe Jurgen Klopp (FC Liverpool), cel mai bun antrenor al lunilor august şi septembrie, Graham Potter (Brighton), Brendam Rogers (Leicester City) şi Dean Smith (Aston Villa).


Pub