În opinia lui Ioniță, criza bancară din 2014 a redus drastic din creditarea businessului, iar colacul de salvare au fost persoanele fizice. Totodată, criza bancară a înjumătățit creditele în valoare reală, iar într-un an și jumătate, băncile au reușit să recupereze doar 4%.
„În 2014, cei care dominau piața creditelor erau băncile – 93%, iar companiile de microfinanțare aveau o pondere de circa 7%. În prezent, băncile dețin 80% din cota de piață, iar companiile de microcreditare – 20%. În același timp, avem o amortizare a căderii creditării, legată de faptul că prăbușirea băncilor a permis companiilor nebancare să se dezvolte”, a precizat expertul.
Cât despre beneficiarii creditelor, „până în 2014, 90% din împrumuturi erau oferite businessului și 10% populației. Or, practic cum s-a prăbușit creditarea persoanelor juridice așa și a rămas, iar recuperarea s-a produs din contul persoanelor fizice, ponderea cărora e peste 40% din soldul total al împrumuturilor și a depășit 21 miliarde de lei față de acum trei ani, când erau 10 miliarde de lei. În prezent, îndatorarea populației este la circa 10% din PIB. Recuperarea sectorului financiar după criză s-a făcut din contul companiilor nebancare și a persoanelor fizice. Nu există o recuperarea a împrumuturilor corporate, ceea ce denotă situația proastă din economie”, a explicat Veaceslav Ioniță.
Potrivit expertului, în prezent este înregistrată o creștere exponențială privind creditarea persoanelor fizice: „Împrumuturile sunt direcționate pentru procurarea imobilului și consum. Dacă acum 7-8 ani soldul creditelor pentru imobil era de 3 miliarde de lei, în ultimii doi ani soldul creditelor s-a ridicat la aproape 7 miliarde de lei. Referindu-ne la creditele de consum, dacă în toată lumea creditele de consum contribuie la creșterea economică, în Republica Moldova acestea au provocat majorarea importurilor și adâncirea deficitului balanței comerciale. Acest lucru a însemnat majorarea cererii de valută, ce a dus la deprecierea monedei naționale și în consecință, la majorarea prețurilor și sărăcirea populației”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!