Ce facem și ce nu facem în transportul public?

PE SCURT

Călătoriile cu transportul public în Chișinău sunt adevărate aventuri. În troleibuzele și microbuzele noastre experimentezi tot felul de mirosuri, atitudini și situații. De la oamenii care au conversații dramatice la telefon, până la cei care se reazemă cu spatele de întreaga bară de susținere – pasagerii uită să respecte niște reguli de bază.

PE LUNG

Câteva reguli de bun simț ne-ar putea face călătoriile cu transportul public mai plăcute.

Așteptați să coboare pasagerii

Coborârea și urcarea organizată salvează mult din timpul petrecut în stație. Atunci când a sosit troleibuzul sau microbuzul pe care îl așteptăm, trebuie să-i lăsăm pe pasagerii dinăuntru să coboare. Abia apoi putem urca. Se urcă pe rând, câte unul sau doi pasageri. Nu împingeți oamenii din față și nu-i apostrofați, pentru că se mișcă mai încet.

Fără rucsac în spate

Când intrați în transportul public trebuie să vă scoateți ghiozdanele din spate și să le țineți în mână, în fața dumneavoastră. Aceeași regulă este valabilă și în cazul genților voluminoase de umăr. Un rucsac purtat în spate ocupă spațiu și le îngreunează trecerea taxatorilor dintr-un capăt în altul al troleibuzului. În plus, astfel reduceți șansele ca ceva să vă fie furat din geantă.

Nu ne pieptănăm și machiem

Potrivit regulilor bunelor maniere, în spațiul public, nu avem voie să ne pieptănăm sau prindem părul, să ne machiem sau să ne parfumăm. Toate aceste lucruri trebuie făcute înainte sau după ce coborâm din troleibuz, autobuz, microbuz, tren sau orice alt mijloc de transport în comun.

Evaluează corect abilitățile copilului tău

Desigur, ar trebui să renunțăm la locul nostru pentru o femeie însărcinată, o mamă cu un copil mic în brațe, bătrâni sau persoane care se confruntă cu probleme de sănătate. Totuși, un copil de 5-6 ani este capabil să petreacă 10-15 minute în picioare, în troleibuz. Regula de aur este, însă, să-i întrebăm pe ceilalți pasageri dacă au nevoie de ajutorul sau de locul nostru. 

Fără mâncare și fără băuturi

În transportul public nu ar trebui să consumăm produse cu un miros puternic. Sandvișurile cu pește, pui, salam, ouă sunt categoric interzise. În schimb, putem gusta din fructe uscate, nuci, iaurt sau fursecuri.

Suntem decenți

Demonstrațiile exagerate de afecțiune, precum sărutările și îmbrățișările pasionale ar trebui păstrate pentru intimitatea unei locuințe și nu afișate în transportul public. Totodată, nu ar trebui să vorbim tare la telefon sau cu cei alături de care călătorim. Ar trebui să purtăm mereu căști dacă vrem să ascultăm muzică, iar volumul să fie redus. Și unul dintre cele mai importante lucruri: trebuie să ne abținem de la a-i privi insistent pe unii pasageri, care dintr-un motiv sau altul, ne atrag atenția.

Discreția, liniștea și amabilitatea sunt esențiale în transportul public!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.