(video) Mesajul emoționant al unei fetițe, dedicat șoferilor: Fiți atenți la cum conduceți/ Nu vă porniți beți la drum

O fetiță îi îndeamnă pe șoferi, prin intermediul unei poezii pe care o recită, să nu urce la volan atunci când sunt în stare de ebrietate.

Clipul emoționant în care apare copila recitând versuri despre șofatul în stare de ebrietate a fost postat și pe pagina de Facebook a Inspectoratului Național de Patrulare.

„Nu vă porniți beți la drum! Sperăm că măcar acest suflețel nevinovat să vă convingă!”, menționează polițiștii de parulare.

UNIMEDIA amintește că drept urmare a numeroaselor accidente care au avut loc de la începutul anului, IGP a inițiat campania „STOP alcool la volan”.

Totodată, Poliția Națională a lansat linia telefonică 067 112 902, destinată exclusiv sesizării cu privire la cazurile de conducere a automobilelor în stare de ebrietate alcoolică.

De menționat că în primele nouă luni ale acestui an au fost întregistrate 1.862 de accidente rutiere soldate cu 185 de persoane decedate și altele 2.194 - traumatizate.


Pub