Patru deputați noi au participat astăzi la prima lor ședință în Parlament. Pe cine au înlocuit aceștia

Șefa Legislativului, Zinaida Greceanîi, i-a prezentat, azi, în cadrul ședinței pe cei 4 deputați noi, după ce Curtea Constituțională a validat mandatele acestora, pe 31 octombrie. Fracțiunea Blocului ACUM va avea doi parlamentari noi, iar cele ale PSRM și PD, câte unul.

În cadrul ședinței de azi, Legislativul a luat act de decizia CC de a valida mandatele celor 4 deputați care au câștigat în cadrul alegerilor din 20 octombrie.

Astfel, Ghenadie Verdeș, fostul preşedinte al raionului Nisporeni, care a candidat pentru circumscripţia Nr. 17, îl va înlocui pe Vlad Plahotniuc în Parlament.

Vasile Andrei Năstase, care a candidat pentru circumscripţia uninominală nr. 33, mun. Chișinău, a luat locul fratelui său, Andrei Năstase, în fracțiunea Blocului ACUM.

Galina Sajin, care a candidat pentru circumscripția uninominală 50, va suplini locul liber lăsat de Maia Sandu.

Iar Vitalie Evtodiev, din PSRM, singurul candidat pentru Circumscripţia uninominală nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender a venit în locul deputatului independent Viorel Melnic, cel care la 17 iulie curent, și-a depus mandatul, declarând că actuala coaliție din Parlament este situativă și se manifestă mai mult printr-un comportament de răzbunare și eliminare politică.


Pub