Modificări la Legea Procuraturii, cu asumare de răspundere din partea Guvernului: Prim-ministrul va înainta candidații către CSP

Guvernul a aprobat noi modificări la Legea Procuraturii. Astfel, prim-ministrul va fi cel care va înainta o listă scurtă de candidați către Consiliul Superior al Procurorilor.

Foto: UNIMEDIA

Din lista de candidați înaintă de premier, CSP va alege o candidatură, care urmează a fi propusă președintelui spre aprobare.

„Am promis justiție adevărată atunci când am acceptat să fiu Prim-ministru. Acest obiectiv a stat la baza creării și menținerii majorității parlamentare – eliberarea țării din captivitate și construirea unei justiții adevărate, astfel încât Moldova să nu mai poată fi acaparată niciodată de hoți. Țara are nevoie de un Procuror General onest, corect și curajos și responsabilitatea pentru acest proces ne aparține. Trebuie să ne asumăm schimbarea radicală de care avem nevoie cu toții.

Guvernul își angajează răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii astfel încât Prim-ministrul să preselecteze cel puțin doi candidați la funcția de Procuror General și să transmită lista candidaților preselectați Consiliului Superior al Procurorilor.

Oamenii cer de la guvern, de la mine ca Prim-ministru, să le asigurăm o viață mai bună și dreptatea mult așteptată. De aceea am decis să-mi asum răspunderea pentru identificarea unor candidați independenți la funcția de procuror general în care oamenii să aibă încredere că vor lucra în interes național”, a declarat Maia Sandu.

Deputatul ACUM Sergiu Litvinenco a explicat faptul că proiectul urmează să devină lege în termen de trei zile, dacă nu va fi înregistrată o moțiune de cenzură în Parlament.

„Ce înseamnă aceasta? Dacă în termen de 3 zile nu se înregistrează o moțiune de cenzură în Parlament, proiectul devine lege și intră în vigoare. Dacă se înregistrează moțiunea de de cenzură, aceasta trebuie dezbătută în Parlament cu maximă celeritate și, în caz că moțiunea de cenzură are susținerea a cel puțin 51 de deputați, Guvernul pică”, scrie deputatul.

O altă modificare a Legii Procuraturii va viza obligativitatea instituțiilor de stat de a furniza informații despre candidați către Ministerul Justiției.

Modificările vin după ce astăzi, ministra Justiției Olesea Stamate a declarat că va emite un ordin pentru anularea rezultatelor concursului pentru funcția de procuror general. Potrivit ministrei, un membru al comisiei de evaluare a oferit un punctaj disproporționat în procesul de evaluare a candidaților pentru funcția de procuror general.

Pe de altă parte, PSRM cere demisia ministrei Justiției. Socialiștii consideră că anularea concursului denotă faptul că actuala ministră a Justiției „are un candidat preferat la această funcție”.


Pub