Image-Description
ANRE efectuează verifică cheltuilile Moldovagaz din perioada 2016-2018
Economic 6 noiembrie 2019, 13:00 | 1401

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a început un control la „Moldovagaz”, cu scopul de a verifica activitățile licențiate realizate ale companiei în perioada anilor 2016-2018.

Verificările sunt efectuate pentru a vedea dacă „Moldovagaz” respectă cerințele legii cu privire la piața gazelor naturale și reglementările ANRE, în special cu privire la respectarea principiului desfășurării activității licențiate cu cheltuieli minime şi la eficienţă maximă, potrivit unui comunicat.

„Moldovagaz” este deschisă spre colaborare cu echipa de control formată de specialiștii ANRE, oferindu-le toate documentele solicitate și sprijinul necesar”, se afirmă în comunicatul furnizorului.

Consiliul de Administrație ANRE ar fi planificat acest control încă în luna aprilie 2019.

În conformitate cu prevederile Legii cu privire la energetică durata de timp necesară pentru efectuarea controalelor ANRE nu poate depăşi 90 de zile calendaristice, iar termenul de întocmire a raportului privind rezultatele controlului şi de prezentare a acestuia persoanelor supuse controlului este de până la 30 de zile lucrătoare de la data încheierii controlului.

Opinia ta contează. Comentează!