Fostul șef al Inspectoratului General de Poliție din Republica Moldova, Ion Bodrug, suspectat de contrabandă cu arme de foc, a fost reținut în această dimineață, pe Aeroportul Internațional Chișinău, scriu site-urile de știri moldovenești.
Ion Bodrug este bănuit de contrabandă cu arme, după ce ar fi facilitat trecerea peste frontieră, în timp ce se afla în funcție, a mai multor arme din Moldova în Ucraina.
Ion Bodrug a demisionat de la conducerea IGP, în martie 2015, fotoliul său fiind ocupat de Gheorghe Cavcaliuc, care a fost acuzat de ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, că ar fi executat, prin fosta „Direcția a 5-a”, mai multe acțiuni ilegale ce au vizat un șir de cetățeni ai Moldovei, dar deocamdată nu a fost pedepsit.