(video) Doi bărbați din Telenești riscă până la 15 ani de închisoare, după ce la domiciliul lor au fost depistate 13 kg de marijuană

Doi bărbați, cu vârsta între 53 și 55 de ani, riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani, pentru creșterea și comercializarea marijuanei.

Potrivit Procuraturii Generale, două persoane, membri ai unui grup criminal din raionul Telenești, au fost reținute și ulterior plasate în arest. Membrii grupului sunt specializați în creșterea și comercializarea marijuanei. Oamenii legii au ridicat marfa, care ar fi evaluată la circa 500.000 lei pe piața neagră.

În acest sens, plasarea în arest a fost precedată de percheziționarea domiciliului acestora, unde a fost depistată marijuană atât în stare verde, cât și mărunțită, pregătită pentru vânzare: 5 kg mărunțită și 8 kg uscată.

Investigațiile au demarat în luna septembrie 2019, fiind efectuate investigații complexe. În urma investigațiilor, a fost documentată schema pusă la cale de către membrii grupului criminal.

În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, bărbații cu vârsta între 53 și 55 de ani riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.


Pub