(video) Dosarul studenților de la USMF, implicați în circulația ilegală a drogurilor: Doi dintre ei, cetățeni ai Israelului, au încercat să mituiască oamenii legii

Doi cetățeni din Israel, unul din ei, membru ai unei grupări criminale specializate în circulația ilicită a drogurilor în scop de profit, au încercat să găsească diferite modalități ilicite pentru a nu fi trași la răspundere penală pentru infracțiunile săvârșite și au înfăptuit mai multe acțiuni de corupere și trafic de influență în interes personal, dar și în interesul grupului criminal organizat.

Potrivit procuraturii Generale, la 4 noiembrie 2019, aproximativ la ora 17:30, în flagrant delict, au fost reținuți doi cetățeni ai statului Israel cu vârsta de 23 și respectiv 24 de ani, unul din aceștia fiind bănuit în comiterea infracțiunii de circulație ilicită de droguri.

Tinerii au fost reținuți în timp ce urmau să transmită a doua tranșă a mijloacelor financiare investigatorului sub acoperire.

Banii urmau să ajungă la persoane cu funcție de răspundere și persoane publice din cadrul Biroului de Migrație și Azil, dar și la alte persoane publice din instituții implicate în documentarea infracțiunii de circulație ilicită de droguri.

În urma perchezițiilor corporale, asupra acestora au fost depistate și ridicate suma de 2600 euro, dar și alte obiecte care prezintă importanță pentru cauza penală.

După ce au fost audiate, persoanele reținute și-au recunoscut parțial vinovăția și au consimțit să colaboreze cu oamenii legii.

În ipoteza stabilirii vinovăției, aceștia riscă o pedeapsă de la 6 la 12 ani și respectiv, de la 3 la 7 ani privațiune de libertate.

UNIMEDIA amintește că la data de 31 octombrie curent, un grup de 14 studenți străini și alți patru moldoveni, membri ai unei grupări criminale specializate în circulația ilicită a drogurilor în scop de profit, au fost reținuți de către oamenii legii. Pe acest caz, a fost inițiat un dosar penal.


Pub