Perchezițiile în casa judecătorului CSJ Oleg Sternioală au durat opt ore
Social 5 noiembrie 2019, 20:52 | 5231

Aproape opt ore! Atat au durat ieri percheziile la domiciliul judecatorului Curtii Supreme de Justitie Oleg Sternioala, banuit de spalare de bani in proportii deosebit de mari. Anticoruptie.md scrie ca oamenii legii au plecat din casa magistratului de pe strada Sergiu Radautan din Chisinau cu un pachet sigilat in care se presupune ca erau mai multe documente. Ieri, Oleg Sternioala a fost retinut pentru 72 de ore.

Procurorii au bătut la poarta magistratului ieri aproximativ la ora 12.00. A deschis o femeie, care s-a dovedit a fi bona copilului familiei Sternioală. Ea nu le-a permis însă oamenilor legii să intre în ogradă și a sunat-o pe stăpâna casei.

Soția judecătorului, Elena Tudoran-Sternioală a ajuns în scurt timp acasă, după care a vorbit cu cineva la telefon, apoi le-a permis procurorilor să-și facă lucrul. La percheziții a fost prezent și avocatul Alexandru Tabarcea, fratele profesorului și avocatului Iurie Tabarcea, nașul de cununie al cuplului Sternioală. Acesta a prezentat un mandat semnat de Oleg Sternioală.

Oamenii legii și-au încheiat misiunea aproape de ora opt seara, plecând din casa magistratului cu un pachet sigilat în care se presupune că erau mai multe documente.

Amintim că Oleg Sternioală este cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. Verificările premergătoarei anchetei arată că magistratul a acumulat împreună cu membrii familiei sale venituri de aproape 7 milioane de lei. În aceeași perioadă, Oleg Sternioală împreună cu membrii familiei sale a cumpărat bunuri de lux de 13,8 milioane de lei. Astfel, diferența de aproximativ 6,7 milioane dintre veniturile și cheltuielile bănuitului ar putea fi bunuri ilicite, care au fost tăinuite, iar natura și originea acestora este deghizată prin transcrierea dreptului de proprietate pe terțe persoane, fapt care urmează a fi demonstrat în cadrul urmării penale. După 5 ore, timp în care au avut loc percheziții în biroul și casa judecătorului în prezența sa, Oleg Sternioală a fost adus la CNA și plasat în izolator. 

Opinia ta contează. Comentează!