Atacul Turciei împotriva kurzilor din Siria, aliați ai occidentului brusc abandonați de SUA lui Trump, a generat importante fisuri și diviziuni în NATO, nu neapărat vizibile din afară. Sau, cel puțin, amploarea lor nu este imediat vizibilă. Secretarul general Jens Stoltenberg a recunoscut însă că ar fi inutil să se încerce mascarea divergențelor interne.
Europenii s-au regăsit brusc în poziție de slăbiciune. Principalele două armate din NATO, considerate numeric, sunt cele ale SUA și Turciei. Cei dintâi s-au retras, abandonând kurzii, cei din urmă, turcii, i-au atacat. Europenii s-au arătat neputincioși, lipsiți de orice mijloace instituționale de a lua vreo măsură în fața celor doi care au încălcat toate deciziile interne luând măsuri unilaterale fără ca măcar să-și informeze în prealabil aliații.
Propunerea ministerului german al apărării de a instaura o zonă sub control internațional în nordul Siriei nu a fost nici măcar dezbătută în cadrul NATO, depășită fiind rapid de acordul turco-rus de pe teren... acord cu Rusia la frontiera de sud a NATO, de fapt.
Pentru că granița Turciei cu Siria este în realitate granița NATO, aceea unde Alianța a desfășurat rachete de tip Patriot, de pildă, atunci când Turcia i-a cerut-o. Tot acolo, în apropiere, se mai află și baza americană de la Incirlik, unde e stocat material nuclear american și al cărei statut a fost deja amenințat în termeni voalați de Erdogan.
Pe acest fundal, Macron ar dori întărirea structurilor europene din NATO. „Îmi pun întrebări în legătură cu funcționarea NATO”, a spus Emmanuel Macron, care a mai zis: -- „Am aflat de retragerea trupelor americane printr-un tweet al lui Donald Trump.”
Îmi pun întrebări în legătură cu funcționarea NATO...Emanuelle Macron
Macron a catalogat drept „nebunie" intervenţia militară turcă în nordul Siriei şi a denunţat lipsa unei reacţii din partea Alianţei Nord-Atlantice, catalogând asta drept o „gravă eroare" („une faute lourde").
Macron a spus chiar că dacă Statul Islamic reînvie, Turcia va putea fi considerată complice. În primul rând, Turcia a lansat o asemenea ofensivă militară, într-o țară vecină, de o astfel de anvergură, fără să-și prevină aliații. Majoritatea au aflat din presă, ceea ce nu este câtuși de puțin felul în care funcționează în general alianțele militare.
Franța a avut dintotdeauna o relație complexă și pe alocuri conflictuală cu NATO. Asta chiar de la începuturi, odată cu generalul De Gaulle, care a fost de altfel cel care a făcut ca sediul NATO să se mute de la Paris la Bruxelles, capitala Belgiei fiind aleasă în grabă, însă prezentând de la început toate atuurile.
În 1966, Franța, în persoana generalului De Gaulle, a decis să părăsească comandamentul integrat al Alianței, păstrând însă toate legăturile cu NATO și cu SUA. Franța a reintegrat comandamentul integrat al NATO abia patru decenii mai târziu, în 2007, prin decizia lui Nicolas Sarkozy. Vreme de 40 de ani, Franța a fost membru teoretic, însă ambasadorul său la NATO nu lua parte la nici una din întâlnirile de lucru ale Alianței, de pildă.
După retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Franța va rămâne singura putere nucleară din UE, având în același timp și cea mai competentă armată, completată de activitatea permanentă a multor unități speciale în condiții dificile în Africa.
Macron și ceilalți europeni vor avea ocazia să-i spună lui Trump tot ce gândesc despre reforma NATO pe care ei o doresc cu ocazia celebrării a 70 de ani de la fondarea Alianței, în decembrie, la Londra. Rămâne de văzut dacă Trump, cu ochii doar pe realegerea sa anul viitor, va asculta, sau dacă nu cumva își va trimite răspunsul printr-un tweet despre care aliații vor afla din presă.
