România: Peste patru mii de oameni protestează în Piața Universității din București față de defrișările ilegale ale pădurilor. Sunt proteste și în alte orașe ale țării

Peste 4.000 de oameni protestează în centrul Capitalei. Oamenii vor să fie luate măsuri imediate care să scadă numărul defrișărilor ilegale, iar pădurarii să nu-și mai pună viața în pericol la locul de muncă, scrie Digi24.

Foto: digi24.ro

Potrivit sursei citate, protestul a început la ora 19:00, unde în Piața Universității din București, inițial s-au strâns peste 1.500 de oameni, care protestau față de tăierile ilegale de păduri, urmând să plece în marș către Piața Kogălniceanu și apoi la Ministerul Apelor și Pădurilor, pentru a cere demisia ministrului român, Ioan Deneș.

Până la ora 20:00, s-au adunat în stradă, la București, peste 4.000 de oameni, pentru a apăra pădurile.

Protestatarii au adus pancarde cu mesaje precum „Codrule, codruţule, unde dispari, tu, drăguţule?”, „Vrem SUMAL, nu lemn ilegal!”, „Toți în stradă pentru păduri”, „Stop mafiei lemnului!”.

La Cluj-Napoca protestează peste 400 de persoane, pe Bulevardul Eroilor având pancarte cu mesaje precum „Urgență climatică”, „Blestemăm securea ce taie pădurea”, „Toți pentru păduri”, „Nu avem o planetă B”, „Salvați pădurea”.

La Brașov aproape 500 de persoane au ieșit în stradă și au cerut oprirea defrișărilor.

„Fără păduri, n-avem viitor” au scandat aproximativ 200 de persoane la marșul împotriva tăierilor ilegale, organizat la Iași. Oamenii s-au adunat în Piața Unirii și au plecat către Palatul Culturii.

La Bistrița, aproximativ 200 de oameni au participat la protest, cerând autorităților să oprească defrișările ilegale.

Mii de oameni s-au adunat, duminică, în stradă în mai multe orașe din țară ca să protesteze, de asemenea, față de tăierea pădurilor. Oamenii au ținut și momente de reculegere în memoria pădurarilor uciși în ultimii ani la datorie.


Pub