Ungaria și Rusia vor să reconstruiască o mănăstire în Siria, în semn de protejare a culturii creștine

Protejarea culturii creştine este principala prioritate pentru Ungaria şi Rusia deopotrivă, a declarat duminică şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, la postul public Kossuth Radio, citat de MTI, transmite Agerpres.

Foto: kremlin.ru

Ungaria a cooperat cu Rusia pentru a proteja comunităţile creştine, a menţionat Szijjarto, apreciind că este vorba despre o chestiune „internaţională şi politică foarte serioasă şi tensionată”.

Ambele ţări au mobilizat resurse importante pentru a asigura această protecţie, a adăugat el.

Referindu-se la o vizită recentă efectuată de preşedintele rus Vladimir Putin la Budapesta, Szijjarto a declarat că cele două ţări au căzut de acord să reconstruiască în comun o mănăstire în Siria şi să finanţeze tot în comun o mare brutărie pentru a furniza pâine unui oraş întreg.

Pe un alt subiect, Szijjarto a afirmat că rezervele de gaz ale Ungariei sunt la capacitate maximă şi că ţara sa se află într-o „poziţie confortabilă” pentru a începe negocieri pe tema livrărilor de gaz pentru următorul sezon rece.


Pub