Interconectarea energetică, în 2024
Economic 1 noiembrie 2019, 19:26 | 1510

Republica Moldova ramane vulnerabila in fata unui eventual santaj care poate veni din stanga Nistrului, deoarece de aproape 30 de ani nu reuseste sa-si asigure alternative la importul de curent electric. Asupra acestui fapt au insistat expertii din domeniul energetic participanti la o runda de audieri publice, care a fost organizata astazi in Parlament. Discutiile s-au referit la situatia in privinta interconectarii energetice cu Romania.

Pentru realizarea interconectării energetice cu România și, respectiv, cu piața de energie electrică din Uniunea Europeană, autoritățile din Chișinău au semnat toate contractele de finanțare cu partenerii străini. Este vorba despre accesarea unor credite în valoare de 80 de milioane de euro de la BERD, 80 de milioane de euro de la BEI, 61 de milioane de la Banca Mondială și un împrumut nerambursabil de 40 de milioane de euro din partea Comisiei Europene. Darea în exploatare a stației back-to-back de la Vulcănești ar urma să aibă loc însă abia la mijlocul anului 2024, a spus directorul general al Moldelectrica, Ghennadi Dimov. Totodată, șeful Direcției Politici în domeniul energiei din cadrul Ministerului Economiei, Călin Negru, a afirmat că Republica Moldova a demarat procesul de aderare la piața de energie electrică europeană încă în 2006 și abia în 2016 a fost finalizat studiul de fezabilitate. Oficialul a mai spus că și la această etapă sunt unele probleme și întârzieri în ceea ce privește interconectarea energetică sincronă.

În afară de aceasta, conducerea ANRE atrage atenția că împrumuturile luate pentru interconectarea energetică vor trebui restituite și vor avea un impact asupra tarifelor de transport al curentului electric.

Totuși, Igor Munteanu spune că proiectul de interconectare energetică trebuie implementat și accelerat, deoarece fără o alternativă la curent electric, Republica Moldova se expune unor riscuri foarte mari.

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului a mai spus că tarifele pentru curent ar putea chiar să scadă după interconectarea energetică și liberalizarea pieței. 

Opinia ta contează. Comentează!