Poliția din Australia a confiscat 400 de kilograme de metamfetamină
Externe 31 octombrie 2019, 22:21 | 1223

Ingeniozitatea unor traficanți de droguri a fost dată în vileag de oamenii legii din Australia. Ei au găsit 400 de kilograme de metamfetamină, ascunsă în 768 de sticle de sos iute.

Cutiile cu drogurile proveneau din Statele Unite și, potrivit documentelor, urmau să ajungă într-un restaurant din Sydney. Nu au trecut însă de vigilența polițiștilor de frontieră. Ei au constatat că cele peste 700 de recipiente conțineau metamfetamină, evaluată la peste 200 de milioane de dolari. Au fost reținuți patru suspecți. Nu este prima dată când traficanții de droguri au încercat să introducă substanțe interzise în Australia, folosind obiecte care nu ar fi trebuit să dea de bănuit. Recent, polițiștii de frontieră au descoperit droguri ascunse în globuri de brad. 

Opinia ta contează. Comentează!