(foto/video) Polițiștii și mascații de la „Fulger” efectuează percheziții la membrii unei grupări infracţionale din Ialoveni

Angajaţii Direcției Combaterea Crimelor Grave a INI în comun cu polițiștii și procurorii din Ialoveni şi cu suportul angajaţilor „Fulger”, efectuează mai multe percheziții la membrii unei grupări infracţionale, specializate în comiterea furturilor din locuinţe în zona de centru a ţării.

Foto: captură video/INI

Potrivit unui comunicat al poliției, în urma efectuării măsurilor de documentare de către ofiţerii de investigaţie, s-a stabilit că membrii grupării sunt trei tineri cu vârstele cuprinse între 24 și 29 de ani, toţi din raionul Ialoveni. Aceștia, sunt bănuiţi că de la începutul lunii octombrie până în prezent, au comis mai multe spargeri de locuinţe, cu pătrundere şi sustragere de bunuri materiale (bani, bijuterii, obiecte de uz casnic, tehnică audio, video).

Obiecte furate depistate la domiciliul suspecților / Sursa:INI

Suspecţii pătrundeau în locuinţe atât ziua cât și noaptea, prin deteriorarea gratiilor de metal și forţarea geamurilor, atunci când stăpânii nu erau acasă.

Obiecte furate depistate la domiciliul suspecților / Sursa:INI

La moment se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea stabilirii tuturor infracţiunilor comise de către aceștia pe teritoriul Republicii Moldova.


Pub