Locuri de muncă fără angajați

În timp ce tot mai multe persoane iau calea străinătății din cauza lipsei locurilor de muncă, antreprenorii se plâng că duc lipsa angajaților. Un exemplu servește un centru de excelență din raionul Hâncești, fondat prin intermediul granturilor străine. Mai multe detalii a aflat, colega noastră, Cătălina Russu.

Tinerii Moldovei se plâng că nu au unde să muncească, și chiar dacă își găsesc, salariile sunt mizerabile. De aceea preferă să își facă valizele și să plece la sute și mii de kilometri distanță în căutarea unui viitor mai bun.

Pe de altă parte, la doar 50 de kilometri de Chișinău, locurile de muncă își așteaptă angajații.

Valentina Geamănă este fostă profesoară de istorie, iar în prezent activează la asociația obștească ”Prezicere divină”. După mai mulți ani munciți în străinătate, a decis să aducă antreprenoriatul social acasă. Scopul inițial însă nu a fost atins, și asta pentru că nu găsește doritori de a munci.

Aici se află bucătăria, dotată să asigure cel puțin șase locuri de muncă, inclusiv pentru persoanele cu nevoi speciale. Salariul unui bucătar începe, în medie, de la 8.000 de lei.

Tot în cadrul centrului există o sală de croitorie. Mașinile de cusut stau însă neatinse, din cauza lipsei angajaților și a comenzilor.

Centrul are nevoie și de un barman. Iar această sală oferă toate condițiile necesare.

În sat nu există nicio frizerie. Centrul a încercat să rezolve problema, însă specialiștii nu sunt de găsit.

Centrul dispune și de 20 de locuri de cazare. În prezent, dorința Valentinei este de a promova ideea de antreprenoriat social în Republica Moldova și de a-i îndemna pe tineri să rămână acasă. 

Opinia ta contează. Comentează!