/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

Năstase a dat ochii cu judecătoarea care i-a invalidat mandatul de edil al Chișinăului: „Ceban a cerut să rămână el primar”

missing
30 octombrie 2019, ora 22:51

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, s-a întâlnit ieri cu judecătoarea Rodica Berdilo, care nu a validat în 2018 rezultatele alegerilor din Chișinău și i-a anulat mandatul de primar al capitalei.

„Ieri am văzut-o pe Berdilo prima dată de când a invalidat alegerile. Am fost să ridic niște documente. A schițat un zâmbet când am intrat în birou și am luat de la grefier aceste documente. Nu știu ce i-a venit în cap”, a spus Năstase la emisiunea „Secretele Puterii” de la „Jurnal TV”.

Politicianul a adus în studiou și actele ridicate de la judecătorie, care ar demonstra că socialistul Ion Ceban a cerut în instanță invalidarea rezultatelor alegerilor din Chișinău.

„La 7 iunie, un judecător pe nume Dan Sârbu spune nu și Ceban merge la Curtea de Apel și acolo obține ceea ce și-a dorit. Iată aici dovada. Cât te perfid trebuie să fii ca astăzi, în campania electorală, să spui că eu nu am cerut invalidarea alegerilor. Asta Plahotniuc a făcut… După ce Berdilo a invalidat alegerile, știți ce a cerut Ceban? Cere ca el să rămână primar”, afirmă Andrei Năstase.

Amintim că cei doi politicieni se vor duela duminică în turul doi de scrutin pentru ocuparea fotoliului de primar al Chișinăului.

Pe 20 octombrie, Ion Ceban a acumulat 40,19% din voturile chișinăuenilor, iar Andrei Năstase – 31,08%.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram