image
Sursa foto: Kevin Dietsch/CNP/AdMedia

O femeie din SUA îl imploră pe Donald Trump să-l graţieze pe ucigaşul fiicei şi nepoatei sale

O femeie din SUA i-a solicitat marţi preşedintelui american Donald Trump să-l graţieze pe ucigaşul fiicei şi nepoatei sale, acesta urmând să fie primul condamnat la moarte executat la nivel federal după 16 ani, informează AFP.

Guvernul american a anunţat în iulie că va relua execuţiile la nivel federal, dintre care ultima a avut loc în 2003, şi că lui Daniel Lee i se va face o injecţie letală la 9 decembrie, într-un penitenciar federal din Terre Haute statul Indiana, scrie Agerpres.ro.

Acest susţinător al supremaţiei albe a fost condamnat în 1999 la pedeapsa capitală pentru uciderea unui cuplu şi a fetiţei lor de opt ani.

Earlene Peterson, care şi-a pierdut fiica şi nepoata în această tragedie, l-a implorat pe preşedintele Trump să-i acorde bărbatului "clemenţa", într-o înregistrare video postată online.

"Nu văd în ce fel executarea lui Daniel Lee o va onora pe fiica mea, dimpotrivă, cred că aceasta îi va murdări numele, pentru că ea nu ar fi vrut asta", a explicat femeia în această înregistrare. El "mi-a distrus viaţa, însă nu văd în ce fel curmarea vieţii lui ar schimba ceva", a continuat ea.

"Mă rog şi sper că preşedintele Trump va da dovadă de clemenţă, aceasta mă va ajuta şi va ajuta familia mea mai mult ca orice altceva", a adăugat Earlene Peterson, care se descrie drept votantă a preşedintelui republican ce se opune pedepsei capitale din convingere religioasă.

În înregistrarea sa video, ea aminteşte că Lee a fost judecat alături de un alt bărbat, Chevie Kehoe, care în ce-l priveşte a primit o pedeapsă de închisoare pe viaţă ce nu poate fi redusă, în pofida rolului său de lider în această triplă crimă.

Preşedintele republican, ce va candida pentru un nou mandat în 2020, cere cu regularitate recurgerea la pedeapsa capitală, în special pentru ucigaşii pe poliţişti sau în scopul contracarării traficului de droguri.

Aplicarea pedepsei cu moartea este în scădere în SUA, unde doar câteva state au mai recurs la ea. Dintre cele 25 de execuţii practicate în 2018, treisprezece au avut loc în Texas.

Majoritatea crimelor fiind judecate la nivelul statelor, justiţia federală pronunţă arareori sentinţe capitale. În timpul ultimilor 45 de ani, doar trei persoane au fost executate la acest nivel.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: