Sistem de recunoaștere facială în metroul din Beijing. Ce este „lista albă” a călătorilor

Autorităţile din Beijing vor instala dispozitive de recunoaştere facială la căile de acces în metroul capitalei chineze, cu o „listă albă” ce va facilita trecerea pentru călătorii non-suspecţi.

Foto: Getty

La ora de vârf, accesul pe peroane poate dura minute în şir în metroul din Beijing, unde toate staţiile sunt echipate cu porţi de detecţie, prin care trecerea este obligatorie.

Pentru a fluidiza accesul pasagerilor, reţeaua urbană va instala prin urmare camere de recunoaştere facială ce vor detecta feţele călătorilor şi vor permite repartizarea lor la căi de acces diferite, a explicat directorul Centrului de gestiune a traficului din metrou, Zhan Minghui.

Acest proiect echivalează cu punerea în funcţiune a unui „sistem de creditare a pasagerilor”, în care călătorii care figurează pe o „listă albă” vor putea beneficia de măsuri de control înlesnite, a explicat Cotidianul Tineretului din Beijing.

În schimb, cei la care se va constata o „reacţie anormală” vor fi supuşi unui control amănunţit.

Zhan nu a precizat conform căror criterii camerele vor efectua această triere a pasagerilor.

China a început în ultimii ani să pună în funcţiune diverse sisteme de „credit social” care acordă puncte „cetăţenilor buni”, dar pot să-i împiedice pe alţii să ia trenul, avionul sau să facă o rezervare la un hotel.

Astfel, metroul din Beijing a anunţat în luna mai că va începe să taie puncte călătorilor care mănâncă în interiorul garniturilor de tren.

Recunoaşterea facială se propagă de asemenea rapid în China, începând cu accesul în cluburile sportive şi până la supravegherea poliţienească.

Într-un articol publicat în aprilie, cotidianul New York Times susţinea că Beijingul foloseşte camere de recunoaştere facială pentru „profilul rasial”, în scopul supravegherii uigurilor, populaţie musulmană din nord-vestul Chinei.

Sursa: Agerpres


Pub