(video) Grupare specializată în trafic de droguri, destructurată de oamenii legii. Ridica până la 10.000 de lei zilnic

Procuratura a anunțat destructurarea unui grup specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP și etnobotanice, prin intermediul magazinelor online.

Foto: INI IGP

Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, trei locuitori ai orașului Chișinău, cu vârstele cuprinse între 29 și 35 de ani, au creat un magazin virtual prin intermediul aplicației Telegram, cu acces secretizat. Doritorii să cumpere droguri îi contactau, după care primeau un cont, pe care transferau banii. Ulterior aceștia fotografiau dovada transferului, o prezentau făptașilor și primeau, în schimb, date despre locația produsului pentru care au transferat bani. Potrivit informațiilor din investigațiile efectuate, suma tranzacțiilor se ridica la cifra de 10.000 lei pe zi.

Pentru stoparea activității ilicite, oamenii legii au desfășurat percheziții și au ridicat droguri, un calculator, telefoane, dar și alte obiecte relevante investigațiilor, se arată în comunicat.

În acest moment, două persoane se află în arest, inclusiv administratorul rețelei. Obiectele ridicate sunt în proces de expertizare și seva confirma că acestea sunt droguri, în cantitate deosebit de mare, făptașii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Operațiunea a avut loc de comun cu ofițerii Direcției Antidrog a INI și ofițerii de urmărire penală al IP Râșcani al Direcției de Poliție al mun. Chișinău.


Pub