Au rămas câteva zile până la turul doi al alegerilor locale din 3 noiembrie, cu miza lor principală: orașul Chișinău. Apelurile la mobilizare s-au înmulțit și asta cumva ne reamintește un refren mai vechi, care a tot răsunat din 2007 încoace, când Dorin Chirtoacă obținea victoria la primăria Chișinăului împotriva unui candidat al regimului Voronin.
Din nou, miza geopolitică devine precumpănitoare – a fost întotdeauna în acest spațiu –, eclipsând „exigențele manageriale” pe care le invocau numeroși candidați dornici să salveze capitala, încercând să ignore fundalul pe care ne mișcăm: faptul că suntem un stat mic, înțepenit în corupție și sărăcie pentru că nu a știut să facă o alegere clară pentru Europa, pentru lumea civilizată, singura direcție de unde ne pot veni și bani, și cunoștințe, și perspective de dezvoltare.
Cu cei doi finaliști, Ion Ceban și Andrei Năstase, socoteala e simplă. Sau ar trebui să fie. Publicul are ocazia să-i vadă într-o confruntare directă, în dezbateri electorale, să le aprecieze calitățile, pregătirea, combativitatea, aplombul.
Taberele s-au împărțit: adepții valorilor europene și românești, pe de o parte, și cei care au rămas prizonierii iluziei socialiste și putiniste, pe de altă parte. Între acești doi poli se situează destui indeciși sau spirite dubitative – cam multe, dacă judeci după pasiunile de pe rețelele de socializare! –, care își declară dezgustul, dezinteresul și dezamăgirea că sunt obligați, iată, din nou, să aleagă între două oferte „slabe”. Durerea lor metafizică este prea mare. Chișinăul nu va câștiga nimic, spun ei, vom avea aceeași corupție, aceleași străzi desfundate, același aer irespirabil, pentru că o garnitură amatoristă vrea să o schimbe pe alta.
Sigur că dreptul universal la indispoziție și sastiseală rămâne valabil, nu l-a anulat nimeni, numai că în raport cu urgențele care vin peste noi acestea sunt prost plasate. De optat va trebui să optăm, boicotul scrutinului nu este o soluție, s-a demonstrat în atâtea cazuri. Aceasta e biografia noastră în anii independenței: întotdeauna am ales din ceea ce se găsea pe piață. Un „manager ideal” pentru Chișinău nu poate fi conceput în afara unei echipe, a unor profesioniști integri, nu se poate lipsi de sprijin politic. Un lider, un bun administrator trebuie cultivat în interiorul unei formațiuni politice sau în interiorul societății civile și promovat cu mult timp înainte pentru a avea câștig de cauză.
Altfel vom asista de fiecare dată la regretul unor cetățeni bine intenționați, care au un favorit al lor, doar că acesta nu este cunoscut de marea masă a alegătorilor, pentru că nu s-a lansat pe o platformă care să-i ofere sprijin și destulă audiență.
Nu e nevoie de prea multe argumente pentru a demonstra cât de importante sunt alegerile din Chișinău. Rezultatul lor reprezintă un marker, va determina în bună măsură direcția pe care va merge Republica Moldova într-un context politic complicat, în care principala forță pro-europeană, Blocul ACUM, a fost obligată să facă o alianță conjuncturală cu socialiștii pentru a accede la guvernare și a oferi o șansă Basarabiei să se smulgă din marasmul unui regim mafiot ce părea instalat pentru mulți ani înainte.
Toate speculațiile că în acel iunie turbulent, revoluționar și conspiraționist, evenimentele s-ar fi putut desfășura altfel, încât azi, la Chișinău, să avem o guvernare sută la sută pro-europeană și chiar unionistă, nu au nicio bază reală. Partidul Democrat nu exista ca alternativă politică. Era un „grup criminal organizat”, afirmă mai mulți comentatori (și toate semnele o confirmă), abandonat de șeful său, dat, mai nou, în căutare internațională. Cei rămași în PD au ca singură preocupare sabotarea actualei puteri și mai ales grija de a scăpa de niște anchete judiciare.
Situația politică pe care o avem azi în Republica Moldova, coaliția de la putere reprezintă un episod provizoriu...
Situația politică pe care o avem azi în Republica Moldova, coaliția de la putere reprezintă un episod provizoriu, o tranziție de la fostul regim mafiot al lui Plahotniuc, care rămâne încă destul de puternic în instituții, în justiție, spre o altă paradigmă care se va contura în urma viitoarelor alegeri parlamentare, probabil anticipate. Din această perspectivă, importanța turului doi la Chișinău este covârșitoare. Va conta mult cine va fi și ce culoare politică va avea viitorul primar al Chișinăului, ales pentru 4 ani.
O victorie în capitală îți oferă un avantaj cert în bătălia pentru viitorul Legislativ. În acest sens am văzut mai multe apeluri ale liderilor politici din tabăra pro-europeană – premierul Maia Sandu, parlamentari influenți ai Blocului ACUM, ex-premierul Ion Sturza, reprezentanți de frunte ai societăți civile – în favoarea lui Andrei Năstase și îndemnuri de încurajare a electoratului. Dacă au îndoieli pentru ce va fi, afirmă aceste personalități, alegătorii să se gândească la ce ar putea pierde.
Sigur că pentru urechile unora aceste apeluri sună poate repetitiv și cam patetic, dar alternativa este căderea într-un scenariu pe care „dilematicii” noștri cu siguranță nu și-l doresc.
Spectrul unei revanșe rusești în Chișinău și-n Moldova este foarte real. Dodon e hiperactiv, dornic să-și consolideze puterea la toate nivelele. Se înfățișează ca un fel de „manager fără portofoliu” al Moldovei: discută prețurile la petrol, curent electric, vorbește despre taxe, vrea remanieri de guvern, îl invocă demagogic pe Dimitrie Cantemir pentru a fundamenta prietenia de veacuri ruso-moldovenească, elaborează statute… „foarte speciale” pentru Transnistria, promite clasarea dosarelor penale deschise la Chișinău pe numele separatiștilor de la Tiraspol…
Cireașa de pe tortul acestei campanii de „înroșire” a Republicii Moldova sunt declarațiile ambasadorului rus la Chișinău, Oleg Vasnețov...
Cireașa de pe tortul acestei campanii de „înroșire” a Republicii Moldova sunt declarațiile ambasadorului rus la Chișinău, Oleg Vasnețov – foarte oportune, am zice noi, pentru dezmeticirea electoratului! –, care vrea ca limbii ruse să i se legifereze statutul de limbă de comunicare interetnică.
La aceste perspective, nu tocmai roz, ar trebui să se gândească cetățenii urbanizați, civilizați și dezabuzați ai Chișinăului, care s-au săturat de paradigma confruntărilor geopolitice la primăria capitalei, dar vor reforme, proiecte de infrastructură, ecologie, centru istoric, piste pentru bicicliști, „smart city” ș.a.m.d. Cine le va face? Cui i le vor cere?
Ar trebui să analizăm lucid ofertele electorale ale celor doi candidați. Andrei Năstase nu face un secret din faptul că mizează pe un sprijin consistent din partea României, are adeziunea declarată a unor primari de succes din Cluj, Oradea, Iași, Timișoara și a unor primari de sector din București, ca să nu mai vorbim de susținerea viitorului guvern liberal al lui Ludovic Orban.
Ajutorul pe care-l promite România este unul real, nu sunt promisiuni din campanie, dovadă investițiile pe care le face în Republica Moldova pentru binele oamenilor ei. Iar acolo unde este România, este și Europa, care va fi prezentă la Chișinău și prin finanțări directe, prin granturi și credite pentru dezvoltarea orașului și a suburbiilor sale.
Ion Ceban vine cu un discurs tehnicist, invocă experiența sa din Consiliul Municipal Chișinău, unde majoritatea socialistă n-a produs niciun fel de minuni și n-a înlăturat abuzurile comise inclusiv cu tacita ei aprobare. Ceban nu poate aduce finanțări din Rusia, finanțele Rusiei se topesc în războiul din Ucraina. Putin nu-ți dă, Putin îți ia: limba română, suveranitatea, independența, libertatea de a-ți decide soarta.
Deci nu doar prin prisma valorilor, ci și din perspectiva potențialului celor doi candidați, a investițiilor pe care le vor atrage în Chișinău pentru dezvoltarea și civilizarea orașului, opțiunea locuitorilor capitalei ar trebui să fie clară. Și mobilizarea la vot – exemplară.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
