(foto) Belkommunmash, producătorul de la care s-au cumpărat troleibuzele noi, a prezentat un nou autobuz electric

În anul 2018, autorităţile municipale au reuşit să aducă la Chişinău şi chiar să lanseze timp de o lună o rută specială, în calitate de experiment, un autobuz electric produs de aceeași întreprindere de la care s-au cumpărat toate troleibuzele noi.

În urma programului experimental trebuia să se decidă dacă astfel de vehicule vor circula prin capitală într-un număr mai mare şi dacă se vor asambla la Chişinău, însă din câte se pare s-a renunţat la idee, asta dacă tot s-a cumpărat lotul de noi ISUZU.

Foto: autoblog.md

Dar poate noua conducere a Primăriei va fi interesată de un nou produs al întreprinderii Belkommunmash din Belarus, în vederea reducerii emisiilor de CO2 în atmosferă cât încă nu este târziu?! Chiar recent firma a prezentat un autobuz electric de nouă generaţie, numit E321, care poate avea o autonomie de peste 150 de km.

Modelul E321 este primul autobuz al companiei, realizat într-un design nou, similar autocarelor europene. Pe lângă o parte frontală complet revizuită, vehiculul a primit o suprafaţă considerabil mai mare din panouri de sticlă. Până şi panoul posterior al caroseriei, pe interior, este realizat dintr-o sticlă mată. Continuarea pe AutoBlog.MD


Pub