Consulatul Onorific al Republicii Austria a fost inaugurat astăzi în orașul Bălţi
Social 28 octombrie 2019, 17:48 | 2013

In orasul Balti a fost inaugurat astazi Consulatul onorific al Austriei. Printre prioritatile misiunii diplomatice sunt atragerea investitiilor si inlesnirea unor relatii economice in localitatile din nordul Republicii Moldova. Evenimentul s-a desfasurat in prezenta ambasadorului Austriei la Chisinau, Christine Freilinger.

Consulul onorific al Austriei, Veronica Malcoci, a declarat că odată cu deschiderea oficiului de la Bălți vor fi întărite relațiile bilaterale care vor facilita inițierea noilor proiecte comune în domeniile economic, investițional și cultural.

La rândul său, șeful Direcției cooperare bilaterală din cadrul Ministerului de Externe, Igor Bodiu, a subliniat că relațiile dintre Republica Moldova și Republica Austria se vor intensifica de acum înainte.

La eveniment a fost prezent și primarul ales al municipiului Bălți.

Potrivit datelor ambasadei austriece, un consulat al Austriei a mai activat la Bălți începând cu anul 1840. Misiunea diplomatică a fost deschisă atunci la rugămintea negustorilor de vite galițieni pentru asigurarea protecției acestora. Consulatul a activat peste 50 de ani. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie