Un polițist de frontieră a fost dat afară de la lucru, pentru că folosea mașina de serviciu în scopuri personale, inclusiv în zilele de odihnă și de sărbători
Un polițist de frontieră a fost concediat recent, după ce o anchetă de serviciu a arătat că acesta folosea mașina de serviciu în scopuri personale.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră susține că angajatul respectiv introducea date eronate în foaia de parcurs privind ziua, ora și distanța traseului.
Potrivit foii de parcurs, în zilele de odihnă și în cele de sărbători naționale autoturismul era, chipurile, pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră, dar Sistemul informațional automatizat de evidență a contravențiilor arăta că vehiculul menționat era vizat în mai multe contravenții pe străzile capitalei, pentru depășirea limitei de viteză.
Ancheta a mai scos la iveală faptul că mașina a fost surprinsă de mai multe ori în preajma domiciliului acestui polițist.
O altă încălcare gravă se referă la faptul că abia pe 12 august 2019 automobilul a fost acordat, prin ordin, acestei persoane, până atunci mașina fiind folosită ilegal.
Poliția de Frontieră a transmis materialele la Centrul Național Anticorupție pentru a-l trage la răspundere contravențională pe fostul polițist.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei